URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Decembrie 2012, 00:25

Baschetbaliştii orădeni s-au impus şi la Bucureşti, pe terenul CSM-ului

Baschetbaliştii orădeni s-au impus şi la Bucureşti, pe terenul CSM-ului (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM Oradea şi-au continuat parcursul victorios în campionat şi la Bucureşti, în etapa a XII-a, unde au obţinut luni seară al 11-lea succes.

Deşi au avut în faţă o echipă bună, cu rezultate remarcabile în actuala ediţie de campionat, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus la o diferenţă de 14 puncte, după ce au condus în permanenţă pe tabela de marcaj.

Jocul a început bine pentru orădeni, care în primul sfert au înscris 21 de puncte, timp în care au primit doar 11. Sfertul II a fost ceva mai echilibrat şi s-a încheiat cu un singur punct avans în favoarea orădenilor.

Deşi au intrat la pauza mare cu avansul considerabil de 11 puncte, scor 40-29, nici în partea secundă orădenii nu au cedat tempo-ul şi au izbutit să controleze jocul şi în sfertul al III-lea, pe care şi l-au adjudecat la trei puncte, cu 20-17.

Finalul jocului a fost ceva mai echilibrat însă, ambele echipe înscriind în ultimele 10 minute câte 15 puncte, fapt ce a făcut ca în final tabela de marcaj a Arenei de Baschet din Capitală să indice scorul de 75-61 pentru CSM Oradea.

A însemnat o nouă victorie importantă pentru trupa orădeană, victorie care-i consolidează prima poziţie a clasamentului la zi a Ligii Naţionale la baschet masculin.

În celelalte partide de duminică şi luni ale etapei a XII-a a Ligii Naţionale la baschet masculin, CSU Ploieşti s-a impus în deplasare, la Craiova, cu scorul de 116-92, în faţa SCM Universităţii, iar U Mobitelco Cluj a câştigat la Tg. Jiu duelul cu Energia Rovinari, scor 80-73.


CSM Bucureşti - CSM Oradea 61 - 75 (11 - 21, 18 - 19, 17 - 20, 15 - 15)

Sala: Arena de Baschet
Spectatori: 50
Arbitri: Alexandru Olaru, Alin Faur, Bedir Sefer
Comisar: Viorel Constantinescu

Principali marcatori CSM Bucureşti: Jevohn Tyrone Shepherd 21 puncte, Goran Martinic 11 şi Claudiu Fometescu 9 puncte.
Marcatori CSM Oradea: Wiliam Edward Franklin 18 puncte, Sasha Topchov 14, Milos Pesic 13, Nemanja Maric 12, Daniel James Dillon 10, Bogdan Şîbîrnă 4, Silviu Lupusavei 2 şi Ivan Stefanovic 2 puncte.


Clasament:

1. CS Municipal Oradea 11/1 23
2. CS Municipal Bucureşti 8/4 20
3. BC Mureş Tg. Mureş 8/4 20
4. U-Mobitelco BT 8/4 20
5. SCM Universitatea Craiova 8/4 20
6. CS Energia Rovinari 7/5 19
7. BC Timişoara 8/3 19
8. CS Gaz Metan Mediaş 7/5 19
9. CSU Ploieşti 8/3 19
10. CSU Atlassib Sibiu 6/6 18
11. CSS Giurgiu 5/7 17
12. BCM U Piteşti 5/7 17
13. BC Timba Timişoara 4/8 16
14. BC PH Csikszereda M. Ciuc 1/11 13
15. CS BC Farul Constanţa 1/11 13
16. CS Dinamo Bucureşti 0/12 12

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON