După ce a avut liber la turneul cu numărul 2 din ediţia 2020-2021 a campionatului Ligii Naţionale la baschet masculin, CSM CSU Oradea va reveni în competiţii la sfârşitul acestui an, între Crăciun şi Anul Nou, atunci când este programat turneul cu numărul 3 al campionatului.
În zilele de 29 şi 30 decembrie, baschetbaliştii bihoreni vor evolua la Sibiu, în Sala Sporturilor Transilvania, acolo unde vor susţine jocurile cu BCM U FC Argeş Piteşti şi BC CSU Sibiu.
De altfel, formaţia orădeană de baschet masculin CSM CSU îşi cunoaşte de pe acum programul competiţional până la jumătatea lunii februarie 2021. Aceasta, după ce Federaţia Română de Baschet a transmis informaţii cu privire la locurile de desfăşurare ale turneelor din Liga Naţională.
Iată programul baschetbaliştilor de la CSM CSU Oradea, pentru următoarele două luni:
Turneul 3 din Liga Naţională (29-30 decembrie 2020, la Sala Transilvania din Sibiu)
- 29 decembrie (marţi), CSM CSU Oradea - BCM U FC Argeş Piteşti
- 30 decembrie (miercuri), CSM CSU Oradea - BC CSU Sibiu
Turneul 4 din Liga Naţională (6-7 ianuarie 2021, la Sala Sporturilor Gabriela Szabo din Voluntari)
- 6 ianuarie (miercuri), CSM CSU Oradea - CSO Voluntari
- 7 ianuarie (joi), CSM CSU Oradea - Athletic Constanţa
Turneul 5 din Liga Naţională (14-15 ianuarie 2021, la Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc)
- 14 ianuarie (joi), CSM CSU Oradea - CSM Focşani
- 15 ianuarie (vineri), CSM CSU Oradea - CSM VSKC Miercurea Ciuc
Turneul 6 din Liga Naţională (21-22 ianuarie 2021, la Arena Antonio Alexe din Oradea)
- 21 ianuarie (joi), CSM CSU Oradea - Dinamo Bucureşti
- 22 ianuarie (vineri), CSM CSU Oradea - SCM U Craiova
Turneul din Grupa D a FIBA Europe Cup (24-30 ianuarie 2021, la Istanbul, în Turcia)
- 26 ianuarie (marţi), CSM CSU Oradea - Beşiktaş Istanbul
- 28 ianuarie (joi), CSM CSU Oradea - Balkan Botevgrad
- 29 ianuarie (vineri), CSM CSU Oradea - BC CSU Sibiu
Turneul 7 din Liga Naţională (6-7 februarie 2021, la BT Arena din Cluj-Napoca)
- 6 februarie, CSM CSU Oradea - U-BT Cluj-Napoca
- 7 februarie, CSM CSU Oradea - Steaua Bucureşti
Reprezentanţii CSM Oradea au precizat că, în cazul în care anumite meciuri nu se vor putea disputa conform programării de mai sus, acestea vor fi reprogramate şi disputate într-un turneu restant, organizat tot sub formă de bulă. Aceasta ar urma să se desfăşoare în perioada 25 februarie - 2 martie 2021.
De menţionat că returul Ligii Naţionale de baschet masculin este programat să demareze la jumătatea lunii martie 2021, în timp ce turneul final al Cupei României va avea loc sub formă de Final 8, în perioada 6 - 9 martie 2021.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.