URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
01 Februarie 2016, 10:21

Bărbatul răsturnat cu maşina într-un canal de lângă Aleşd, de negăsit (FOTO)

Bărbatul răsturnat cu maşina într-un canal de lângă Aleşd, de negăsit (FOTO) foto: Facebook Radio Transilvania Aleşd
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şoferul care a căzut, vineri seară, cu maşina într-un canal de fugă de lângă oraşul bihorean Aleşd, nu a fost încă găsit. Echipaje de scanfandri din Bihor şi Arad l-au căutat până duminică seară la ora 21, dar fără noroc.

"A fost cercetată în amănunt o suprafaţă de peste 4 kilometri, dar nu a fost găsit", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Luni dimineaţă, salvatorii au reluat cercetarea la Lugaş, unde localnicii au sesizat că au văzut ceva suspect plutind pe apă. Deocamdată, nu se ştie dacă este sau nu vorba de trupul bărbatului.

Auto-accidentarea s-a petrecut vineri seară, pe drumul dintre Aleşd şi Aştileu, între o balastieră şi haltă, o zonă cunoscută de localnici drept "platoul de la Criş". Şoferul autoturismului Volkswagen Touareg, un bărbat de 60 de ani, a căzut de pe un pod ce trece peste canalul care alimentează hidrocentrala din zonă. Un localnic a alertat salvatorii prin numărul de urgenţă 112, iar scafandrii au scos maşina din apă, dar şoferul nu se afla în interior.

Potrivit unor surse neoficiale, şoferul căutat este Florin Groza, un bihorean originar din Vadu Crişului care are o balastieră lângă Aleşd, iar când a avut accidentul pleca, de fapt, de la serviciu spre casă.

"Evenimentul s-a produs în condiţii de ceaţă. Şoferul a vrut să traverseze un pod foarte îngust", a declarat luni, subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei bihorene. Totuşi, poliţiştii nu l-au înregistrat ca accident rutier, pe motiv că nu s-a petrecut pe un drum public. 

De altfel, pe Facebook, mai mulţi aleşdeni se revoltă spunând că accidentul putea fi evitat, dacă podul şi drumul ar avea marcaje corespunzătoare. Oamenii se plâng că podul, prea îngust, nu este nici semnalizat, chiar dacă trafic rutier în zona respectivă există.

UPDATE:

Echipajele ISU Crişana au oprit, luni, căutările bărbatului, după ce au verificat lacul de acumulare Lugaş şi nu l-au găsit. "În pofida eforturilor echipajelor mobilizate, persoana căutată nu a fost găsită", a precizat căpitan Camelia Roşca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON