Bărbatul de 44 de ani rănit grav vineri dimineaţă, după ce în garsoniera în care locuia a avut loc o puternică deflagraţie, a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.
"Victima are arsuri de gradul 2 şi 3 pe 80% din corp şi a fost transferată la Bucureşti cu un elicopter SMURD", a declarat BIHOREANULUI dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt al SMURD Bihor.
Vineri dimineaţă, în jurul orei 5.15, o puternică explozie a avut loc într-o garsonieră aflată la etajul 4 al unui bloc de pe strada Moldovei din Oradea. Deflagraţia n-a fost urmată de un incendiu, însă bărbatul care se afla în imobil a suferit arsuri grave.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.