URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Iunie 2015, 09:49

Bani să fie! Orădenii îşi pot plăti amenzile, taxele şi impozitele direct de pe telefon

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii îşi pot plăti amenzile, taxele şi impozitele în timp ce stau pe o terasă la o bere, călătoresc sau moţăie în faţa televizorului. Doar bani să aibă!

Începând din luna iunie, Primăria foloseşte o aplicaţie care permite plata impozitelor prin intermediul smartphone-ului.

Aplicaţia Mobilepay poate fi descărcată pe telefon din magazinul de aplicaţii cu titlu gratuit şi permite utilizatorilor de dispozitive cu sistem de operare Android consultarea sumelor datorate şi efectuarea de plăţi fără comisioane prin internet către Primărie şi Administraţia Imobiliară Oradea, indiferent că este vorba de taxe şi impozite, amenzi contravenţionale ori de parcare sau chirii şi concesiuni.

Gata cu cozile!

Astfel, conducerea municipalităţii se aşteaptă la o reducere a cozilor la ghişee în perioadele din apropierea termenelor de plată a impozitelor, dar şi în prima zi a săptămânii.

"În fiecare dimineaţă de luni este coadă la ghişee pentru că oamenii vor să îşi plătească amenzile primite în weekend înainte să expire cele 48 de ore în care pot achita doar jumătate din sumă. Odată cu introducerea aplicaţiei, aceste probleme dispar", a declarat city managerul Eduard Florea, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mobilepay permite atât plata amenzilor pe baza datelor din procesul verbal cât şi accesul la datele de evidenţă a taxelor şi impozitelor calculate în timp real. Integrarea aplicaţiei cu modulul pentru calcularea şi încasarea impozitelor garantează sincronizarea plăţii şi nu implică niciun fel de comision.

Oradea City Report 02

În paralel, având în vedere succesul aplicaţiei Oradea City Report, prin care s-au transmis în cele opt luni de la punerea în funcţiune peste 3.500 de petiţii, municipalitatea a decis îmbunătăţirea platformei.

Modificările aduse vor implica realizarea unui ecran de început cu ştiri şi noutăţi, implementarea unui buton hartă care să afişeze toate sesizările din ultima săptămână împărţite pe cartiere, adăugarea unor butoane de "call" care să permită apelarea telefonică inclusiv a dispeceratului Electrica, încă neconectat la aplicaţie, şi posibilitatea de a nota o petiţie ca favorită, astfel încât să fie informaţi cu privire la parcursul ei toţi cei care i-au subscris.

Testarea şi lansarea versiunii upgradate a aplicaţiei Oradea City Report, aflate încă în lucru, va avea loc săptămâna viitoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
old
old news. Ştiam de 1 lună.
Postat 25 Iunie 2015, 11:03 de Mortu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON