URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
31 Iulie 2017, 09:00

Bani pentru baştani: Spre deosebire de edilii din Oradea, şefii CJ Bihor şi-au umflat lefurile motivând că îi "obligă" legea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şefii oraşului şi cei ai judeţului nu se contrazic doar pe proiecte, ci şi pe câţi bani merită să câştige.

Dacă primarul Ilie Bolojan şi viceprimarii Mircea Mălan şi Florin Birta au renunţat la o mărire semnificativă a lefurilor, de 25%, prevăzută în noua Lege a salarizării ca răsplată pentru proiectele pe fonduri europene pe care oraşul le-a atras, deloc puţine, şefii CJ Bihor au aplicat instant prevederea, motivând chiar că erau forţaţi s-o facă...

Măriri pentru şefi

Spre deosebire de salariile angajaţilor, lăsate în bună parte la aprecierea şefilor din instituţiile publice, veniturile aleşilor au crescut spectaculos prin aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea unitară, intrată în vigoare la 1 iulie. Conform acesteia, primarii de municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de consilii judeţene câştigă de acum de 9 ori cuantumul salariului minim pe economie, care este de 1.450 lei, iar viceprimarii şi vicepreşedinţii de 8 ori, creşterile fiind de circa 50% faţă de nivelul anterior.

Ca urmare, salariile de bază ale primarului Ilie Bolojan şi preşedintelui CJ, Pásztor Sándor, au crescut la 13.050 lei brut, iar cele ale viceprimarilor Mircea Mălan şi Florin Birta, precum şi ale vicepreşedinţilor CJ Ioan Mang şi Traian Bodea au ajuns la 11.600 lei brut. Şi, totuşi, şefii de la judeţ îi vor depăşi în câştiguri pe edili...

Şi mai mult!

Joia trecută, şefii CJ au prezentat consilierilor judeţeni proiecte pentru modificarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi personalului contractual din instituţie, dar n-au scos niciun cuvânt despre propriile lefuri. Motivul "discreţiei"? Pe lângă majorările deja menţionate, cei trei şi-au crescut şi mai mult salariile, astfel că preşedintele Pásztor va avea, de fapt, 16.300 lei brut, iar vicepreşedinţii Mang şi Bodea câte 14.500 lei.

Cum au procedat? Hotărând să pună în aplicare şi un articol din lege referitor la "alte drepturi salariale", potrivit căruia "indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor CJ şi primarilor/viceprimarilor UAT-urilor care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu 25%" pe perioada derulării contractelor. Deci, pentru că CJ a câştigat finanţări europene, şefii sunt răsplătiţi, chiar dacă n-au avut nici o contribuţie la asta şi nici nu lucrează în proiecte.

Nu vrem, da-i musai…

"Majorarea este obligatorie prin Legea salarizării. Nu e la alegerea ordonatorului principal de credite dacă o acordă sau nu", a afirmat vicepreşedintele Bodea, singurul care a comentat, la insistenţele presei, decizia luată în tandem cu Pásztor şi Mang.  

Mai mult, Bodea sugerează că şefii Primăriei fac gesturi "populiste", deşi "legea e clară pentru toţi", pretinzând, culmea, că la fel ar fi vrut să facă şi cei ai CJ dacă... puteau: "Noi am dorit să renunţăm la aceste majorări şi să luăm doar salariile de bază, dar nu este la alegerea noastră. Domnul preşedinte dorea chiar să rămânem cu salariile vechi până la finalul anului, dar i s-a spus că nu se poate".

Legea îi forţează, deci, să-şi dea bani în plus, împotriva propriei voinţe! "Articolul 38 din Codul Muncii spune că salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege", subliniază liderul ALDE, admiţând, totuşi, că măsura nu este binevenită, cel puţin nu acum: "Pe undeva, şi pentru noi este inoportun. Adică subordonaţi ai noştri vor munci în proiecte şi nu vor lua bani, iar noi da. Dar aşa e făcută legea"...

E de bun simţ…

Primăria Oradea a interpretat însă actul normativ diferit, preferând modestia. În primul rând, edilii au avut în vedere că legea îi dezavantajează pe angajaţii care lucrează propriu-zis la implementarea proiectelor europene, prevăzându-le o majorare salarială de "până la 50%", dar care se acordă "numai dacă cheltuielile de personal sunt eligibile a fi rambursate din fonduri europene". Or, pe axele principale accesate de administraţiile publice, precum POR şi POIM, acest lucru nu este valabil.

"Ne-am bazat pe bun simţ şi pe realitate. Nouă (aleşilor - n.r.) ni s-au mărit salariile cu 40-50%, iar pe ale colegilor cu care lucrăm nu le putem majora. Să ne mai punem şi spor de 25%? E o chestiune de a te putea uita în ochii lor. Nu e populism. Mi s-au reproşat multe, nu şi că aş fi un primar populist", şi-a motivat Ilie Bolojan refuzul de a profita de lege pentru a-şi umfla leafa. "Până când cei care lucrează pe proiecte nu pot lua bani pentru asta, nu luăm nici noi. Ne va acuza cineva de abuz în serviciu că nu ne-am luat bani în plus?", a adăugat edilul, ironic la adresa omologilor de la CJ.

Juriştii municipalităţii n-au interpretat mărirea de 25% ca obligatorie deoarece ea nici nu este trecută în grila din lege ce indică modul de calculare a indemnizaţiilor lunare de bază pentru funcţiile de demnitate publică. Drept urmare, au considerat că suplimentarea se poate aplica, dar la fel se poate şi refuza. De altfel, Primăria orădeană nu e singura din ţară care le-a respins. În schimb, la CJ Bihor legea se aplică "la sânge"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON