URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Martie 2018, 16:54

Au urcat pe locul 10: Luceafărul a câștigat cu 2-0 partida cu Metaloglobus București

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea s-au impus sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în disputa cu Metaloglobus București, o echipă vecină de clasament, pe care au învins-o, după ce au controlat jocul. La pauză, scorul a fost egal, 0-0, iar golurile au fost marcate de Andrei Tînc și Vlad Rusu, ultimul din lovitură de la 11 metri.

Repriza I

Cu primul joc pe banca tehnică în calitate de principal, după plecarea lui Cristian Dulca la Șirneasa, a lui Cristian Lupuț, Luceafărul a început prin a controla jocul, iar în minutul 16, Cl. Codoban a trimis lobat de la 16 metri, văzându-l ieşit pe portarul advers, însă mingea s-a dus peste transversală. Apoi, în minutul 20, Vlad Rusu a scăpat singur cu portarul, a ajuns în colţul careului mic, l-a fentat în lateral şi apoi a căzut şi solicitând penalty, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. În minutul imediat următor însă, Cl. Codoban a căzut, la rându-i, în careu, la 10 metri, după un contact cu un adversar, a solicitat, de asemenea, penalty, dar arbitrul i-a acordat cartonaș galben pentru simulare.

Cei de la Metaloglobus au fost periculoși pe contraatac, iar în minutul 36 și-au creat o mare ocazie, după centrarea lui Potecea, de pe dreapta. Bilciurescu, nemarcat pe linia de 6 metri, a reluat cu capul sub transversală, însă Goia, cu un reflex senzaţional, a deviat în transversală şi şi-a scăpat echipa de gol.

Până la pauză s-a mai consemnat o singură ocazie, în minutul 41, după acţiunea pe stânga a celor de la Luceafărul. Al. Dulca i-a trimis în centru, la 16 metri, lui Codoban, care a şutat periculos, pe jos, însă portarul a respins în faţă şi apoi pericolul a fost îndepărtat.

Repriza II

În repriza a doua, Luceafărul s-a instalat și mai mult în jumătatea adversă, a avut posesia, dar ocaziile clare s-au lăsat așteptate. Mai mult, pe contraatac, oaspeții au rămas în continuare periculoși. Astfel, în minutul 67, V. Vlad i-a trimis în centru lui Stîngă, care a rămas singur cu portarul şi, din 15 metri, a şutat bine, dar Goia a respins, peste transversală.

În minutul 70 Luceafărul a reușit să deschidă scorul totuși, după o lovitură de colţ de pe dreapta. Mingea a ajuns la Vasile Pop, care a centrat perfect în faţa porţii, iar acolo, din 4 metri, Andrei Tînc a reluat cu capul în dreapta portarului.

La 1-0, jocul s-a deschis mai mult, iar în minutul 74, Cl. Codoban a primit o minge la 18 metri de poarta adversă, a întors doi adversari, a şutat cu efect, plasat, dar Geantă a scos cu efort în lateral, de lângă bară.

Apoi, în minutul 82, după o acţiune în dreapta a lui Luduşan, acesta i-a trimis în careu, la 15 metri, lui Vasile Pop, care a fost secerat de un adversar și s-a dictat penalty. Căpitanul oaspeților, Stîngă a luat galben pentru proteste, deși iniţial arbitrul a scos cartonaşul roşu, însă a revenit asupra deciziei şi i-a dat doar galben. Chiţa se luase cu mâinile de cap şi pregătea deja înlocuirea pentru a acoperi locul lăsat liber de Stîngă.

Lovitura de la 11 metri s-a executat în minutul 84, Vlad Rusu a marcat fără probleme, după ce a trimis în stânga portarului şi a înscris. Goalkeeperul Gentă sărise în partea opusă.

Ultima acțiune s-a petrecut în minutul 90, când Claudiu Codoban a fost faultat în careu, a solicitat penalty, la fel şi coechipierii săi, doar că arbitrul a considerat că a fost simulare şi i-a acordat al doilea cartonaș galben, eliminându-l.

„Am reușit să motivăm jucătorii”

„Am întâlnit o echipă foarte bine organizată, atât defensiv, cât și pe fază ofensivă. Știam că ne așteaptă un joc greu, în ciuda faptului că au fost la egalitate de puncte cu noi. Spre bucuria mea, am reușit să motivăm jucătorii, să-i capacităm la importanța jocului și îi felicit pentru lucrul acesta, că au reușit să înteleagă că e un meci important. Am avut două momente cheie, în timpul jocului, la ocaziile celor de la Metaloglobus, și țin să-l felicit pe portarul Goia, pentru prestație. Se pare că mai avem de pus la punct încă mici detalii, pe tranziția negativă, dar eu sper că lucrurile se vor așeza și ne vom deplasa la Brăila numai cu gândul să câștigăm”, a declarat, după încheierea partidei, antrenorul principal al Luceafărului, Cristian Lupuț.

După această victorie, echipa bihoreană a urcat până pe locul 10 al clasamentului și va susține săptămâna viitoare două jocuri în deplasare, mai întâi, miercuri, la Brăila, și apoi, sâmbătă, la Clinceni.


Luceafărul Oradea - Metaloglobus București 2-0(0-0)

Au marcat: A. Tînc (min. 70) și Vl. Rusu (min. 84 din penalty)

Stadion: Luceafărul (Sânmartin). Spectatori: 200

Timp: bun. Teren: bun

Luceafărul: Goia – Balea, Oros, Tînc, I. Ban – Feher (min. 57 V. Pop), Ţegle - Al. Neacşa (min. 69 Ludușan), Cl. Codoban – cpt. (min. 90 eliminat), Al. Dulca (min. 87 B. Rocha) - Vl. Rusu. Antrenor: Cristian Lupuţ

Metaloglobus: Rob. Geantă - Asanache, Caramalău, Sava, Negotei - Ant. Popa, Şt. Stîngă – cpt. (min. 85 Răileanu) - Ghenovici, Potecea, I. Roşu (min. 66 V. Vlad) – Bilciurescu. Antrenor: Alin Chiţa

Au arbitrat: Vladimir Andrei Nagy (Aiud) - Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara).

În alte două partide de sâmbătă, Academica Clinceni s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la Foresta Suceava, iar Știința Miroslava a câștigat, acasă, tot cu 1-0, în disputa cu CS Mioveni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON