Nu vă panicaţi, e doar un exerciţiu! Vineri dimineaţă la ora 9:50 municipalitatea va porni toate sirenele de alarmare din Oradea.
"Pentru un interval de 2 minute, sirenele electrice centralizate şi sirenele electronice de pe raza municipiului Oradea vor fi pornite pentru a verifica gradul de funcţionare şi audibilitate a acestora", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.
Exerciţiul de verificare a sistemului centralizat de alarmare din municipiu este iniţiat de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei şi face parte din Planul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2015.
"Asigurăm populaţia că nu există niciun motiv de panică, fiind vorba doar de un exerciţiu, care se execută periodic", susţin reprezentanţii Primăriei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.