Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că judeţul Bihor va fi tranzitat, zilele acestea, de un transport cu depăşiri, ce urmează să iasă din ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş II (autostradă).
Conform unui comunicat al CNAIR, transportul se va desfăşura în perioada 29.03.2022 – 01.04.2022, pe traseul: Cluj-Napoca - DN1F - A3 - Gilău - DN1 - Huedin - DN1 - Oradea - DN19 - A3BH - Borş II PTF.
"Vehiculul transportă o structură metalică. Lăţimea maximă a vehiculului este de 6,0 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic", arată comunicatul CNAIR.
Compania mai arată că, potrivit legii, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depăşiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfăşurare a transportului sunt stabilite de poliţia rutieră, care asigură însoţirea vehiculului cu depăşiri.
"Transportul nu se va desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu", mai arată CNAIR.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.