URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Octombrie 2017, 19:03

APM Bihor cere fermei Nutripork un plan pentru reducerea duhorii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dosarul depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor de ferma Nutripork pentru obţinerea unei noi autorizaţii de mediu va trebui completat.

Miercuri, în prima şedinţă în care specialiştii instituţiei, reuniţi în aşa-numita Comisie de Analiză Tehnică (CAT) au dezbătut solicitarea, s-a decis ca beneficiarul să pună pe hârtie şi un plan de măsuri privind reducerea mirosurilor.

Problemă generală

"Problema fermelor de porci este una regăsită în toată ţara. Ieri (n.r. marţi) am fost la Cluj, la o instruire exact pe această temă şi ni s-a spus că putem solicita beneficiarilor un plan de măsuri privind reducerea mirosurilor", a explicat BIHOREANULUI şefa Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii (AAA) din cadrul APM Bihor, Timea Mare.

Acest plan nu face parte din rândul documentelor obligatorii prevăzute de lege, însă poate fi solicitat dacă se consideră că este oportun. Practic, în acest document, beneficiarul, adică firma Nutripork, trebuie să arate concret ce anume va face ca duhorile emanate de fermă să nu polueze împrejurimile.

Firma Nutripork va trebui să prezinte APM Bihor acest plan săptămâna viitoare. Apoi, specialiştii Agenţiei şi reprezentanţii fermei vor decide data, locul şi ora dezbaterii publice. Aceasta va fi anunţată cu 20 de zile înainte, într-un ziar local şi pe site-ul APM Bihor.

Conflict evitat cu un concediu

La şedinţa CAT de miercuri, prezidată de şefa Serviciului AAA, au participat şi un reprezentant al fermei Nutripork, respectiv chimista Gabriela Vicaş, în calitate de co-autor al studiului de mediu care stă la baza solicitării de reautorizare. Aşa cum se ştie, acest studiu a fost întocmit de firma Acormed şi este semnat de Vicaş şi de Olimpia Mintaş, noua directoare a APM Bihor.

Mintaş nu a fost prezentă însă la şedinţă, nici în calitate de director al Agenţiei, nici ca reprezentant al Acormed, deoarece, aşa cum BIHOREANUL a arătat, este în concediu medical.

Deocamdată nu este clar cum anume va evita Mintaş un conflict de interese, odată ce se va însănătoşi şi va ajunge în situaţia de a dezbate un studiu scris chiar de ea. Miercuri, deputatul PNL Florica Cherecheş i-a transmis ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, o întrebare scrisă prin care îi cere să lămurească aceste aspecte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Precizari
Asa-zisa trimitere la cazul Floresti este pe langa subiect! Acolo sunt impotriva avizarii de catre agentia de mediu primarul, presedintele cj si prefectul judetului. L-a auzit careva pe birtinez sa zica ceva?! I-a auzit careva pe pasztor, popa ciordel,etc, sa spuna ceva?! Sau pe vreun prefect de Bihor?! Aici e cheia problemei, se pare ca porcarul a dat din timp buna ziua la TOTI! Iesirile penibilei aleia, cherechesoaia, sunt vacs! NIci chestia cu investitiile din fonduri europene nu tine! Acum trei-patru ani s-au modernizat o seama de strazi in Oradea cu bani de la UE. Erau niste panouri de 2x2m, cate doua(!!!) la fiecare capat al strazii, scria pe ele cu ai cui bani se face treaba. Doar ca birtinezul nu a vrut o modernizare reala, adica reteaua de apa pluviala separat de apele menajere(dejectii), inlocuirea retelei invechite de apa potabila (au ramas tevi de alimentare din azbest!!!) si mai ales nu a vrut intrioducerea gazului metan. Acum n-are incotro (sa traiti maestre Cigan!), procesele se tin lant si cet-ul se vede, in sfarsit! a fi cea ce este : o mare teapa! Strazile ,,reabilitate" cu fonduri europene arata ca cele din Raqqa, conductele de apa cedeaza aproape zilnic si in plus sunt brazdate (strazile) de santurile pt. introducera gazului metan! Are careva cunostinta sa fi fost tras cineva de urechi pt. aceasta bataie de joc?! P.S. Ferma de la Floresti e pt cresterea si sacrificarea puilor! De gaina!
Postat 26 Octombrie 2017, 13:18 de pinonel
@Nofan
Eu canm stiu sitiuatia tu cam bati campii. Crescatoria de porci esate de pe vremea lui Dej cand iosis era un maidan cu cateva case amarate, cat despre blocuri inca abia se inventasera in Romania. eu nu tin decat cu mine. Problemele trebuiau rezolvate de la inceput, adica agentia de mediu sa nu de liber la absortia de fonduri pe aceasta locatie. e greu sa pricepi despre ce e vorba. Solutii sunt dar cine sa le puna in practica?
Postat 26 Octombrie 2017, 12:46 de scortosul
De doua decenii fac planuri la APM !?!
Cum scot cate un plan, hop se schimba directorul de la APM care cere un plan actualizat !?! Talharii socialismului romanesc nu se dezmint, fiind doar mai cutre decat talharii democrato-liberali si cei liberalo-democrati !?!
Postat 26 Octombrie 2017, 11:30 de WinDos
.
NU MAI ELIBERATI AUTORIZATIA DE MEDIU PENTRU MIZERABILII AIA!!!! NU O SA REDUCA CU NIMIC DUHOAREA CI CHIAR DIMPOTRIVA
Postat 25 Octombrie 2017, 23:07 de David
La fonduri UE ai 5 ani in care pastrezi investitia, sau daca nu, trebuie sa returnezi.
La Nutriporc eu nu stiu sa fie fonduri UE, mai ales dupa 2012... Oradea nu prea s-a extins locativ spre ferma, adevarat, dar Santandreiul chiar s-a extins. Stiu problema de la Cluj, dar zic eu ca difera putin, personal as fi si dat rezolutii diferite in cele 2 cazuri.
Postat 25 Octombrie 2017, 21:11 de unu
Ptr Scorțos...
Orașul nu s-a extins spre duhoare. Iosia,Rogerius,zona centrală și chiar Nufarul,existau inainte de aceste duhori. Tu...tii cu ursul,sau esti aerian total???
Postat 25 Octombrie 2017, 20:44 de Nofan
La Cluj
La Floresti, Cluj e o problema similara, unu si-a facut pe fonduri o porcarie si dupa au venit dezvoltatorii imobiliari iar acum e mare scandal cu putoarea. Cine e vinovat?
Postat 25 Octombrie 2017, 20:35 de scortosul
@unu
Da, europene. Asta cu perdeaua verde am spus acu un an si degeaba! Daca nu vrei nu poti!
Postat 25 Octombrie 2017, 20:31 de scortosul
Cand insa nu faci chiar nimic, ramanem cu impresia ca nu iti pasa si nici nu vrei sa faci.
Se vand si copaci de dimensiuni mari, peste 10m h, cantarind cateva tone si ce se livreaza cate unu in remorca unui TIR: costa mult, dar ai rezolvat peste noapte. Daca se vrea sa se respecte comunitatea si legea, solutii de ameliorare a situatiei exista, TOATE vor costa intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin. Macar cu copacei mai mici vesnic verzi si cu crestere rapida de ar fi plantat in minim 3 siruri ca sa creasca apoi o perdea forestiera reala. @pct.1: da, orasul s-a extins inspre ferma, dar cand ferma cere autorizare pt a isi extinde activitatea, mai multe animale in ferma?! In mod normal, max. permiti functionarea in aceleasi conditii. Altfel, refuzi extinderea in amplasamentul curent, prea aproape de orasul care s-a extins.
Postat 25 Octombrie 2017, 19:43 de unu
3. Perfeaua verde care apare ca si existand de zeci de ani numara 3 copacei mici in total.
Ce fonduri europene?
Postat 25 Octombrie 2017, 19:31 de unu
Doua probleme.
1. nu crescatoria s-a extins spre oras ci orasul spre crescatorie. 2. e vorba de fonduri europene , cine opreste porcaria trebuie sa isi asume restituirea banilor !!!!!!!
Postat 25 Octombrie 2017, 19:12 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON