URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Aprilie 2025, 11:45

„Anul Nou care n-a fost”, marele câștigător al Premiilor Gopo 2025, cu 10 trofee, inclusiv pentru Cel mai bun film și Cea mai bună regie

„Anul Nou care n-a fost”, marele câștigător al Premiilor Gopo 2025, cu 10 trofee, inclusiv pentru Cel mai bun film și Cea mai bună regie Sursa foto: Gala Gopo / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Marele câştigător al Galei Premiilor Gopo din acest an - cel mai important eveniment dedicat filmului românesc, care a avut loc marţi seară, în Sala "Ion Caramitru" a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti - a fost lungmetrajul „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu, care a obţinut nu mai puţin de zece premii, inclusiv cel pentru Cel mai bun film.

Pelicula a dominat competiţia, fiind premiată şi pentru regie, scenariu, decoruri şi alte categorii tehnice. Actorii Adrian Văncică şi Nicoleta Hâncu au fost recompensaţi pentru rolurile principale, în timp ce Bogdan Mureşanu a fost desemnat şi cel mai bun regizor, dar şi autorul celui mai bun scenariu.

Anul Nou care n-a fost este o tragicomedie a cărei acțiune se petrece în ajunul Revoluției din 1989, urmărind destinele intersectate ale mai multor personaje în mijlocul unei societăți tensionate. Producția a mai fost distinsă cu premiile pentru cel mai bun film de debut, cel mai bun sunet, cel mai bun machiaj, cea mai bună coafură și cel mai bun montaj.

Evenimentul în cadrul căruia se acordă premii pentru cele mai bune producţii cinematografice de anul trecut a fost prezentat de comediantul Claudiu Teohari, alias Teo, şi a reunit peste 900 de invitaţi din lumea cinematografiei, printre care actori, regizori, producători şi membri ai industriei. 

Gala a inclus şi momente speciale, printre care un tribut adus regizorului Mircea Veroiu, cunoscut printre altele pentru filmul Nunta de piatră din 1973, şi recitaluri live susţinute de artiştii Ada Milea, Cojo şi Mara.

Printre ceilalţi laureaţi ai serii s-au numărat Alina Berzunţeanu, pentru rolul secundar din Trei kilometri până la capătul lumii, regizat de Emanuel Pârvu. Ciprian Chiricheş a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru prestaţia sa din Săptămâna Mare regizat de Andrei Cohn. Premiul pentru imagine a fost câştigat de Andrei Butică, iar cel pentru costume a fost acordat Vioricăi Petrovici, ambele pentru filmul lui Andrei Cohn.

Alice ON & OFF, documentarul regizat de Isabela Tent, a primit premiul categoriei, iar scurtmetrajul Tik-tok cowboy, semnat de Anastaseu Ştefan, a fost desemnat cel mai bun din secţiunea scurtmetraj. Premiul pentru Tânără Speranţă i-a revenit lui Ciprian Chiujdea, pentru rolul său din Trei kilometri până la capătul lumii.

La categoria film european, câştigător a fost Zona de interes în regia lui Jonathan Glazer, iar Premiul Publicului, acordat producţiei cu cel mai mare succes de box-office, a mers către comedia Buzz House: The Movie, regizat de Florin Babei.

Au fost acordate şi distincţii pentru întreaga carieră şi activitate unor figuri marcante ale cinematografiei româneşti: actriţa Ioana Pavelescu (foto), regizorul Dan Piţa, directorul de imagine Florin Mihăilescu şi maestrul de lumini Ion Olteanu.

Înregistrarea Galei Premiilor Gopo 2025 va putea fi urmărită joi, 1 mai, de la ora 22:15, pe PRO Cinema.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON