Amendate în urmă cu o lună pentru că au îngropat gunoaiele în Padiş, primăriile Bunteşti, Budureasa şi Lunca fac curăţenie.
Sâmbătă, când are loc "Let’s Do It, Romania!", angajaţi ai acestor primării vor merge în Padiş la curăţat gunoaie, alături de comisari ai Gărzii de Mediu Bihor, respectiv din cadrul Comisariatului General, şi de rangeri din Administraţia Parcului Natural Apuseni. De asemenea, vor mai participa şi angajaţi ai unor firme private din zonă. Potrivit unui comunicat al GNM Bihor, voluntarii vor face curăţenie pe platoul Padiş, în Poioana Vărăşoaia şi în Curba Lăzuranilor (zona Păru).
În luna august, comisari ai Gărzii de Mediu Bihor şi de la Bucureşti au constatat o adevărată catastrofă în Munţii Apuseni, după ce cantităţi uriaşe de gunoaie au fost îngropate în munte. Dincolo de faptul că au încercat să ascundă deşeurile, primăriile au distrus şi mai multe doline din zona de protecţie strictă. Pentru asta, Primăria Budureasa a primit o amendă de 100.000 de lei, cea din Bunteşi de 60.000 de lei, iar cea din Lunca de 50.000 de lei.
Tot sâmbătă, comisari de mediu bihoreni vor mai participa, alături de elevi, la acţiuni de voluntariat pe malurile Crişului Repede în Oradea.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.