URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Octombrie 2024, 11:46

Ambasada României în SUA: Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor

Ambasada României în SUA: Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor foto: Ambasada SUA
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ambasada României în SUA a anunțat marți că românii vor putea călători fără vize în Statele Unite cel mai probabil de anul viitor. Conform evaluării ambasadei, țara noastră a îndeplinit ultimul criteriu pentru a accede în Programul Visa Waiver: rata de respingere a vizelor pentru SUA a scăzut sub 3 la sută, după cum arată comunicatul transmis presei.

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a anunțat că țara noastră îndeplinește acum toate condițiile tehnice necesare pentru a accede în program, iar românii vor călători fără viză în SUA cel mai probabil la începutul lui 2025.

„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme. De astăzi România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor”, a transmis, luni, Muraru.

Potrivit ambasadorului, evaluarea autorităților americane urmează să fie confirmată oficial în perioada următoare, după ce anul fiscal din Statele Unite s-a încheiat la 30 septembrie.

Odată cu intrarea României în Programul Visa Waiver, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite pentru turism sau afaceri, fără a mai trece prin procesul complicat de obținere a vizei. Aceștia vor putea călători timp de până la 90 de zile, pe baza unei autorizații de călătorie (ESTA), valabile doi ani, și fără a mai fi nevoie de interviuri la consulate.

Ambasadorul a menționat că eliminarea vizelor va avea și un impact economic pozitiv și va facilita comerțul și investițiile bilaterale. De asemenea, se așteaptă o creștere a numărului de zboruri directe între România și SUA, ceea ce va impulsiona și turismul.

Accesul în Programul Visa Waiver nu a fost un proces ușor. România a trebuit să îndeplinească o serie de criterii tehnice stricte stabilite de legislația americană, care includ măsuri pentru securitatea frontierelor și schimbul de informații legate de combaterea terorismului și a migrației ilegale. În plus, în ultimul an, țara noastră a desfășurat o campanie de informare publică pentru a încuraja cetățenii să solicite și să își reînnoiască vizele, ceea ce a contribuit la scăderea ratei de respingere.

Procesul de evaluare va continua cu o vizită a experților americani la București la sfârșitul lunii octombrie, care vor confirma că România a îndeplinit toate condițiile necesare pentru a intra în program.

România se alătură astfel celorlalte 42 de țări din lume care beneficiază de această facilitate.


Declarație de presă a ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru:

“Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver.

Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere.

Când am sosit acum mai bine de trei ani în America, am promis, împotriva oricăror predicții contrare, să-mi dedic toată energia pentru a vedea acest proiect finalizat. Ii mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt recunoscător Președintelui pentru încrederea cu care m-a învestit și familiei mele pentru sprijinul neprețuit!

Eliminarea vizelor pentru Statele Unite este cea mai bună recunoaștere a unei solidarități ireversibile dintre români și americani.

Pentru această reușită însă, foarte mulți oameni au muncit. Mulțumesc administrației romanești - ultimelor două guverne, instituțiilor publice, coordonatorului național pentru Visa Waiver, care a făcut o treabă extraordinară, Parlamentului; mă înclin în fața zecilor de companii private care au sprijinit demersul nostru, asociației de afaceri româno-americane, instituțiilor media care au promovat campania publică, colegelor și colegilor din ambasada mea, fiecăruia în parte pentru pasiunea cu care au lucrat. Le sunt recunoscător în mod special prietenilor noștri americani - fără de care acest rezultat nu ar fi putut fi obținut - începând cu ambasada SUA de la București și ambasadoarei americane, care au făcut un efort uriaș, Departamentul Securității Naționale și secretarul său, Departamentul de Stat, membrii Congresului care au semnalat nevoia ca România să se alăture programului de scutire de vize.

Dar cel mai mare merit îl au chiar românii, care - prin opțiunile lor clare, prin parcursul pe care l-au imprimat patriei lor, prin ambiția de a putea călători liber în țara cu care cei mai mulți dintre ei se simt aliniați ca valori și cu care statul român împărtășește o robustă alianță de securitate - ei, românii, au obținut acest statut.

Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.

A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America.

Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generație după generație a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârșită.”

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
La fel va fi.
E totuna că înaintezi online formularul de viză, ca acum, stând comod acasă ... sau cum va fi în viitor cu Weaver pentru români, când vei completa aproape același formular, scris în avionul transatlantic, stând înghesuit în scaun cu pixul într-o mână și pașaportul pe genunchi. Viza nu se desființează, ci doar se modifică formatul și locul de obținere, de la consulat la intrarea în USA.
Postat 02 Octombrie 2024, 08:31 de KP
presedinta kakamala haris
ea fiiind aleasa presedinta va slabi juguul rromanilor doritori de a vizita America esuata a drogatilor democrati.
Postat 01 Octombrie 2024, 16:54 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON