Primăria Oradea vrea să reabiliteze termic alte 46 de blocuri din Oradea. Anunţul a fost făcut vineri de viceprimarul Mircea Mălan, care a precizat că lucrările se vor face pe bani europeni.
"Până la data de 28 februarie, vom depune cereri de finanţare pentru 46 de blocuri din municipiul Oradea. Este posibil să fie inclus şi blocul de la restaurantul Crinul Alb, dar mai aşteptăm asociaţia să vină cu document. Dacă îl aduce, vor fi 47 de blocuri", a declarat Mălan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Lucrările ar putea începe chiar din acest an, iar locatarii vor plăti doar 25% din valoarea lor. 60% va reprezenta cota de bani nerambursabili, iar diferenţa o va asigura Primăria.
Cererile de finanţare vor fi supuse votului Consiliului Local luni, într-o şedinţă extraordinară programată pentru luni. Tot atunci va fi făcută publică lista tuturor blocurilor care vor intra în şantier.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.