Viitorul e în mâinile tale! Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea şi Asociaţia Parteneriat pentru Educaţie au demarat o campanie de promovare a învăţământului dual în şcolile din judeţ.
Reprezentanţii celor două organizaţii se vor întâlni până pe 10 iunie cu elevi de clasa a VII şi a VIII-a pentru a le prezenta avantajele învăţământului profesional.
"Încercăm să ajungem în tot judeţul. Progozăm să finalizăm această campanie pe 10 iunie, pentru că în 15 iunie începe perioada de înscriere. Sunt şcoli unde am fost invitaţi inclusiv să participăm la şedinţele cu părinţii ca să le putem da informaţii concrete şi reale cu privire la oferta învăţământului dual", a declarat directorul ADLO, Alina Silaghi, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
O şansă pentru fiecare copil!
Potrivit directoarei, în cadrul primelor întâlniri organizate la Tinca, Husasău de Tinca, Olcea, Cociuba Mare şi alte localităţi din zonă, părinţii şi copiii s-au arătat interesaţi de oferta învăţământului profesional.
"Am întâlnit un profesor care ne-a povestit că are la clasă un copil care ar fi bun inclusiv pentru studiul liceeal, dar nu are posibilităţi să urmeze cursurile. Acesta va putea să urmeze învăţământul dual şi după aceea să îşi completeze studiile", a povestit directoarea.
Silaghi a spus că astfel de cazuri nici măcar nu sunt izolate. "Avem absolvenţi de învăţământ profesional la Colegiul Tehnic "Traian Vuia" care au absolvit ulterior o facultate, iar acum sunt ingineri în cadrul unor companii din parcul industrial", a declarat directoarea.
Cu casă şi masă...
Potrivit iniţiatorilor campaniei, printre avantajele învăţământului profesional se numără faptul că elevii beneficiază lunar de câte două burse: una de 200 de lei de la Ministerul Educaţiei şi una, tot de 200 lei, de la companiile la care fac practică.
În plus, elevii beneficiază de cazare şi masă gratuită oferită de municipalitate în internatele şcolilor la care urmează cursurile, abonament subvenţionat cu 50% pe mijloacele de transport în comun, o diplomă recunoscută internaţional şi un loc de muncă asigurat la finalul studiilor.
380 de locuri "duale"
Pentru anul şcolar 2018 – 2019 oferta pentru clasa a IX-a în domeniul învăţământului dual numără nu mai puţin de 380 de locuri.
Dintre acestea 126 locuri (operator maşini cu comandă numerică, sculer-matriţer, electrician, electronist, bucătar) sunt rezervate la Colegiul Tehnic "Traian Vuia", 65 de locuri (ospătar, vânzător, bucătar, lucrător hotelier) la Colegiul Tehnic "Partenie Cosma", 67 de locuri (zidar, instalator, electromecanic) la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" şi 122 de locuri (ospătar, bucătar, lucrător hotelier şi mecanic auto) la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul".
Pentru unele specializări precum mecanică auto, tinichigiu şi altele există inclusiv clase cu predare în limba maghiară.
Oferta completă a învăţământului dual din Oradea urmează să fie prezentată în cadrul târgului ocupaţional care va avea loc pe 16 mai între orele 9 – 15 la sala în sport a Colegiului Tehnic "Traian Vuia".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.