ALDE Bihor vrea să desfiinţeze inspectoratele şcolare judeţene. "Nu avem nevoie de un inspectorat şcolar format din zeci de persoane. În 20 de ani, inspectoratele din toată ţara nu au venit cu nimic nou iar directorii de şcoli nu fac nimic pentru că ştiu că inspectorii decid", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Vasile Gheorghe, membru ALDE şi profesor la şcoala "Nicolae Bălcescu".
Potrivit dascălului, inspectoratele încalcă grav principiul autonomiei şcolilor. "Cam 40% din directorii adjuncţi sunt numiţi tot pe un an şi nu în urma unui concurs. Lucrează din august în august, iar în loc să se ocupe de şcoală se ocupă doar de propria imagine, lustruind pantofii cui trebuie", a spus profesorul.
Vasile Gheorghe a mai spus că nivelul de calitate a învăţământului românesc poate creşte doar printr-o autonomie reală a şcoliilor. "Pentru ca învăţământul românesc să se reformeze este nevoie de autonomie. Astăzi, dacă inspectoratul dă un post, directorul de şcoală nu poate face nici măcar un interviu cu acel profesor, ca să afle cine este şi de unde vine. Ocuparea postului de cadru didactic ar trebui făcută printr-un concurs organizat de şcoală. Ea ştie cel mai bine dece are nevoie", a declarat Gheorghe.
Potrivit declaraţiei copreşedintelui filialei, Mircea Teaha, propunerea profesorului orădean va fi transmisă în teritoriu colegilor, spre analizare, iar apoi Parlamentului pentru a fi discutat ca proiect de lege. "Am vorbit cu mai multe filialele cărora le-am cerut părerea cu privire la propunerea noastră şi urmează ca, până iarnă, aceasta să fie pe masa parlamentarilor", a spus Teaha.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.