URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Iulie 2020, 17:50

Albine vs. ţânţari: Apicultorii acuză Primăria Sânmartin că a comandat o dezinsecţie aeriană, care va masacra stupinele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

18 apicultori bihoreni au depus, joi, o sesizare la Garda de Mediu Bihor, acuzând Primăria Sânmartin că le pune munca în pericol.

Primăria a comandat o dezinsecţie aeriană pentru vineri, iar apicultorii susţin că operaţiunea le va omorî albinele, care acum au mult de muncă, dat fiind că este în floare pădurea de tei de la Betfia.

An fără miere

"Cu aceeaşi problemă ne lovim an de an: când este teiul în floare, atunci face Primăria dezinsecţie. Nu înainte, nu după. Colegii apicultori au avut discuţia asta cu primarul şi anul trecut, a promis că va ţine cont, dar se pare că a uitat", a povestit BIHOREANULUI apicultorul Dumitru Boţ. Acesta are 70 de familii de albine, pe care le-a dus la Betfia cu camionul, special pentru a fi aproape de teii înfloriţi. "Cred că sunt acolo cam o mie de familii", a spus bărbatul.

Apicultorii spun că, dacă vor să protejeze albinele, nu pot decât să le mute. "Substanţa biocidă pe care o vor folosi s-a folosit şi la Deva, unde au murit mii de albine. În plus, are un efect care se întinde pe 15 zile. Dacă era doar o substanţă de contact, închideam albinele câteva ore, dar aşa le mutăm, nu avem de ales", a mai reclamat apicultorul.

Dacă dezinsecţia nu ar fi aeriană, ci una la sol, albinele ar fi protejate, a mai spus Boţ: "Dacă ar face lucrări la sol, s-ar evita zona florală, unde oricum nu stau ţânţarii".

Evident, mutarea va întrerupe producţia mierii, oricum mult mai puţină decât în alţi ani. "Anul acesta este catastrofal, eu niciodată nu le-am mai dat mâncare în iunie. Salcâmii au înflorit puţin, pe tei ce ne mai bazam", a spus apicultorul.

"Invadaţi de ţânţari"

Primarul din Sânmartin, Cristian Laza, susţine că a înţeles nemulţumirea apicultorilor, dar nu va renunţa la dezinsecţia aeriană programată să înceapă vineri, la ora 6 dimineaţa. "Am primit numeroase reclamaţii de la locuitorii comunei, suntem invadaţi de ţânţari. A fost vremea asta ploioasă şi nu am putut face dezinfecţia mai devreme", a declarat primarul, joi, pentru BIHOREANUL.

Acesta a spus că Primăria i-a anunţat pe apicultorii din comună şi pe cei care au notificat autoritatea publică locală de faptul că şi-au adus stupinele aici. "90% din apicultorii de la Betfia sunt din alte comune, şi doar vreo trei ne-au raportat prezenţa, aşa cum sunt obligaţi. Pe aceştia i-am notificat, telefonic şi în scris, că se va face dezinsecţia", a precizat Laza. Aşadar, apicultorii pot să-şi ia măsurile de precauţie necesare pentru a-şi salva albinele.

Comisarii de mediu verifică

De cealaltă parte, Garda de Mediu Bihor, instituţie la care cei 18 apicultori au făcut joi o sesizare, va verifica lucrările, dar nu le poate opri.

Potrivit comisarului şef Sever Şerbănescu, instituţia poate doar să se asigure că dezinsecţia se face cu o substanţă permisă de lege, de către o firmă autorizată. Dacă aceste cerinţe sunt respectate, Primăria Sânmartin are tot dreptul să continue lucrările.

Conflictul ar putea fi soluţionat dacă legislaţia ar fi modificată şi s-ar introduce prevederi privind interzicerea unor lucrări de dezinfecţie în perioadele de înflorire a teilor ori salcâmilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON