URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2015, 11:20

Premierul Victor Ponta, audiat la DNA: E urmărit penal pentru fals, spălare de bani şi complicitate la evaziune!

Premierul Victor Ponta, audiat la DNA: E urmărit penal pentru fals, spălare de bani şi complicitate la evaziune! foto: Mediafax
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Victor Ponta a mers, vineri, la DNA, însoţit de un avocat, pentru a fi audiat în dosarul lui Dan Şova. Potrivit Digi24.ro, demersul este o premieră în justiţie, fiind pentru prima oară când un şef de guvern în funcţie vine la audieri. Ponta are calitatea de suspect, el fiind acuzat de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală în dosarul lui Dan Şova.

Suspect, în dosarul Şova

Premierul şi-a făcut apariţia însoţit de un avocat, explicându-le jurnaliştilor că vrea să fie însoţit de avocatul său la audieri. Ponta nu a precizat în ce calitate a fost chemat, însă a spus că prezenţa lui la DNA se datorează faptului că a fost chemat de procurorul care anchetează dosarul care îl vizează pe fostul ministru Dan Şova, în dosarul Rovinari - Turceni.

Digi24.ro mai notează că Ponta a activat în societatea de avocatură înfiinţată de Dan Şova, unde a lucrat inclusiv pentru complexul energetic Turceni şi complexul energetic Rovinari, şi a încasat "o sumă modică" în urma colaborării pe care a avut-o, între anii 2007 şi 2008, cu casa de avocatură "Şova şi Asociaţii", conform dezvăluirilor făcute de Dan Şova.

Actualul premier a colaborat cu casa de avocatură în perioada în care aceasta reprezenta interesele companiei energetice Turceni-Rovinari. Comisionul lui Victor Ponta ar fi fost de 0,32% din valoarea încasată de "Şova şi Asociaţii" de la societatea din Târgu Jiu, mai precizase senatorul social-democrat.

Salbă de acuzaţii

Un comunicat al DNA dezvăluie că premierul are calitatea de suspect, fiind acuzat de fals în înscrisuri (17 infracţiuni), spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală. 

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, cabinetul lui Ponta a emis către "Şova şi Asociaţii" 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.

"Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare. Şova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi", arată DNA.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înţeles cu Şova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia.

Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activităţile să vizeze asistenţa juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienţii societăţii de avocaţi. Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008, mai reţin procurorii.

Facturi copy-paste

Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA „Şova şi Asociaţii”, avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte, susţine DNA.

Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti, susţin procurorii.

În perioada 11.11.2008 - iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societăţii de avocaţi, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi. Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel.

Premier în conflict de interese

Ponta mai este cercetat de procurori şi sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim-ministru al României. El este acuzat, între altele, şi că, în virtudea vechilor afaceri, l-a favorizat pe fostul său partener de afaceri, cadorisindu-l cu funcţii publice.

"În calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Şova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcţia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor şi în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condiţiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Şova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) şi dreptul de folosinţa gratuită a unui autoturism.

Procurorii au mai arătat că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Ponta a beneficiat lunar de sume de bani cuprinse între 7.900 lei şi 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenţii fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova şi Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosinţă al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziţionat de SCA „Şova şi Asociaţii” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul şi alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei, au mai reţinut procurorii anticorupţie.

Astfel, arată comunicatul DNA, procurorul șef al DNA a cerut aviz Camerei Deputaţilor, pentru efectuarea urmăririi penale faţă de Ponta, care e şi deputat, în baza acuzaţiilor de conflict de interese în perioada în care a îndeplinit funcţia de prim-ministru.

"Sume infime"

Pe de altă parte, în declaraţiile sale, Dan Şova susţinea în urmă cu câteva luni, că Victor Ponta nu a avut nicio legătură cu contractele dintre cabinetul său de avocatură şi conducerea complexului Rovinari-Turceni. Admitea însă că între 2007 şi 2008, premierul a avut un contract cu "Sova şi Asociaţii". Îşi amintea că Victor Ponta a încasat "o sumă modică".

"A fost o colaborare pe două dosare penale. Atunci Ponta era dintre cei mai buni avocaţi de drept penal. Sumele câştigate de Ponta au fost modice. Dacă vrea cineva să facă comparaţie între veniturile luate de Ponta de la "Sova şi Asociaţii" şi veniturile lui "Şova şi Asociaţii" de la Turceni. Veniturile lui Ponta de la "Şova şi Asociaţii" reprezintă 0,32% din veniturile pe care le-a luat "Şova şi Asociaţii" de la Turceni", spunea Dan Şova, conform Digi24.ro.

Premierul Victor Ponta susţinea la rândul său că ANAF, ANI şi DNA au verificat deja toată afacerea. "Nu mă spăl pe mâini de nimic, Doamne fereşte! E o poveste falsă pe care nu au reuşit să o folosească. Nu cred că o s-o lase după 7 ani, dar nici nu vor găsi nimic în plus, nu au ce", spunea premierul Victor Ponta, conform sursei citate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON