URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
10 Ianuarie 2013, 01:22

Mai multe judecătorii din ţară cer revocarea lui Cristi Danileţ din CSM

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai multe judecătorii din ţară, cel mai recent, miercuri, cea din Cluj Napoca, au votat revocarea magistratului Cristi Danileţ, fost vicepreşedinte la Judecătoria Oradea, din funcţia de membru al CSM, pe motiv că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, din cauză că a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei.

Potrivit Hotnews.ro, hotărârea magistraţilor clujeni a fost luată miercuri, în adunarea generală la care au participat 29 de judecători. Din totalul participanţilor la adunare, 27 au votat pentru revocare, un vot a fost împotrivă, iar un judecător s-a abţinut.

"Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a declanşat procedura de revocare a lui Cristi Danileţ, în condiţiile art. 52 alin. 4 din Legea 317/2004, republicată. Potrivit acestui text de lege, un membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotarând, la rândul lor, cu două treimi din voturile judecătorilor în funcţie", se arată într-un comunicat al judecătoriei.

Sursa citată precizează, totodată, că magistraţii clujeni au luat act de "lipsa de atitudine publică pentru înlăturarea echivocului generos cu privire la procedura urmată în scopul alegerii conducerii Consiliului, lipsa de atitudine incompatibilă cu structura unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii care apără reputaţia profesională a judecătorilor, prin poziţiile sale publice exprimate recent, care au lăsat unui observator obiectiv impresia implicării cu preponderenţă în alte activităţi decât cele pentru care i-a fost încredinţat mandatul de către judecătorii de la Judecatoria Cluj-Napoca".

Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor va fi comunicată şi celorlalte instanţe de acelaşi grad, în vederea continuării procedurii de revocare, se mai arată în document.
Luni, şi Judecătoria Râmnicu -Vâlcea a declanşat procedura de revocare a lui CSM, considerând că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, din cauză că a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei.

"Am onoare"

De cealaltă parte, Danileţ a declarat, miercuri, că şi-a exprimat un vot în cadrul CSM pentru care nu poate fi revocat, precizând totodată că el are onoare, dar nu are motiv să demisioneze.

Conform Mediafax, Cristi Danileţ a mai spus că nu poate să fie revocat din funcţia de membru al CSM doar pentru modul în care a votat săptămâna trecută, deoarece acest lucru ar însemna să îşi piardă independenţa. El a explicat că procedura de revocare împotriva membrilor CSM este posibilă, potrivit legii, în caz de neexercitare a atribuţiilor de membru al CSM sau de neexercitare corespunzătoare, însă în ceea ce priveşte votul acordat de aceştia într-o procedură sau în cadrul unor alegeri, cum a fost săptămâna trecută, nu este posibilă revocarea, pentru că exercitarea votului este liberă.

În opinia sa, magistratul şi-a îndeplinit atribuţiile ca membru al CSM, iar dacă instanţele vor dori explicaţii, este dispus să discute cu judecătorii din teritoriu. "Dacă noi am depinde de voinţa colegilor pe votul exprimat, ar însemna să nu mai fim independenţi. În ceea ce mă priveşte, eu am spus public cum am votat săptămâna trecută, nu regret sub nicio formă votul acordat şi chiar astăzi am întocmit un raport de activitate pe ultimul an, pe care l-am trimis către toate instanţele. Este vorba de judecătoriile pe care le reprezint, şi colegii vor analiza activitatea mea în CSM, dacă a fost corespunzătoare sau nu", a mai spus Danileţ.

Întrebat ce le răspunde celor care îi solicită demisia de onoare, Cristi Danileţ a răspuns: "Eu am onoare, dar nu am motiv să demisionez". El a precizat că deja mai multe judecătorii din ţară, în special din Ardeal, au respins cererea de revocare a sa din funcţie, unul dintre exemple fiind Judecătoria Oradea, scrie Gândul.

Cristi Danileţ consideră că procedura de revocare a unui membru al CSM este una democratică, însă minoritatea trebuie să se supună majorităţii.

Scandalul Alegerilor

Scandalul CSM a pornit în urma alegerilor pentru conducerea forului profesional, de săptămâna trecută, când, pentru prima oară, în funcţia de preşedinte al CSM a fost aleasă o procuroră. Oana Schmidt Hăineală a fost desemnată cu zece voturi "pentru" şi opt "împotrivă" preşedintele Consiliului, potrivit unei comunicări oficiale. Oana Schmidt Hăineală a avut nevoie de zece voturi din 18, pentru a fi aleasă.

Totuşi, numărătoarea voturilor relevă faptul că în favoarea lui Schmidt Hăineală au votat nouă persoane, nu zece. Concret, au votat judecătorii Alina Ghica (fosta vicepreşedinte a Consiliului) şi Cristi Danileţ, alături de procurorii Oana Schmidt Hăineală, Daniel Morar, Gheorghe Muscalu, Bogdan Gabor şi Florentina Gavadia şi reprezentanţii societăţii civile, Corina Dumitrescu şi Daniela Ciochină, scrie Mediafax.

Şapte judecători - Mircea Aron, Adrian Bordea, Horaţius Dumbravă, Alexandru Şerban, Adrian Neacşu, Mona Lisa Neagoe şi Marius Tudose - au renunţat la votul secret, ei cerând, de altfel, publicarea unui comunicat în care au respins informaţiile privind votul împotriva contracadidatului Oanei Schmidt Hăineală, respectiv judecătorul Mircea Aron de la Înalta Curte de Casaţie. Şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a votat împotriva candidaturii Oanei Schmidt Hăineală.

Alegerile au stârnit revolta asociaţiilor profesionale ale magistraţilor. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) susţine că alegerile pentru conducerea CSM au avut loc într-un mod netransparent şi neprofesionist, fiind totodată ignorată şi cutuma respectată încă de la înfiinţarea Consiliului, de a se alege un judecător în funcţia de preşedinte.

Asociaţia Magistraţilor din România a convocat, miercuri, Consiliul Director al organizaţiei, considerând "un lucru nefiresc şi nelalocul" său alegerea unui procuror, supus controlului ierarhic, în fruntea CSM, organism care garantează independenţa Justiţiei. Reprezentanţii Asociaţiei au solicitat, de altfel, miercuri, demisia de onoare a membrilor CSM, precizând că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi declanşate procedurile de revocare din funcţii a tuturor membrilor CSM.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
bravo
Bravo! Un bou patentat mai putin...Un limbric pletos mai putin!
Postat 10 Ianuarie 2013, 20:24 de citizen
Articol ne(in)semnat
Situatia din CSM e nitel mai "colorata" decat cum reiese din acest articol.Si are,desigur,ceva mai multe componente! De "profesionalismul" agentiilor de stiri eram convins de multa vreme,aici doar remarc lipsa unui semnatar al articolului.
Postat 10 Ianuarie 2013, 17:32 de gyorgy tozser
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON