URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Octombrie 2018, 11:49

Accident grav la Nucet: Un bărbat a murit și două femei au fost rănite, din cauza unui șofer beat la volan!

Accident grav la Nucet: Un bărbat a murit și două femei au fost rănite, din cauza unui șofer beat la volan! sursa foto: Facebook, grupul Infotrafic Bihor (Adrian și Lidia Gabor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident grav, duminică dimineaţă, într-o staţie de autobuz din Nucet. Un bărbat a murit şi două femei au fost rănite din cauza unui şofer de 30 de ani băut. Acesta a pierdut controlul volanului şi a ricoşat într-o maşină ce staţiona în dreptul staţiei de autobuz. Autoturismul lovit a fost proiectat peste persoanele care se aflau în staţia de autobuz.

Potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al Poliţiei Bihor, evenimentul s-a produs la ora 9.25, pe DN 75, în localitatea bihoreană Nucet.

"În dreptul staţiei de autobuz din centrul localităţii, un bărbat de 30 de ani, din comuna Câmpani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Băiţa - Lunca, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, a lovit un stâlp de telefonie din lemn, care s-a rupt în urma impactului şi a ricoşat într-un autoturism staţionat în dreptul staţiei de autobuz, pe care l-a proiectat peste persoanele care se aflau în staţie", arată comunicatul.

În urma accidentului rutier, un bărbat de 68 de ani, din Nucet, care se afla în staţia de autobuz, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. De asemenea, o femeie de 80 de ani, din comuna Câmpeni, judeţul Alba, a suferit răni multiple, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital. Leziuni mai uşoare a suferit o a treia persoană, o femeie de 64 de ani, din localitatea Zimnicea, judeţul Teleorman.

"În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 30 de ani, din Câmpani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", arată comunicatul.

Șoferul s-a ales cu dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

(UPDATE)

Cele două victime de 80 de ani, respectiv 64 de ani, care au supravieţuit accidentului de duminică au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

„Ambele victime aduse la spital, prima cu elicopterul şi cealaltă cu Ambulanţa, au rămas internate”, a declarat pentru BIHOREANUL medicul Alexandru Mateoc.

Femeia în vârstă de 80 de ani a fost cel accidentată cel mai grav suferind o fractură de bazin şi de membru inferior care vor necesita operaţie iar cea în vârstă de 64 de ani se confruntă cu un traumatism cranio-facial. Starea lor este stabilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Autoturism ce staționa în dreptul stației de autobus ?!?
Ce exprimare de milițian prost !?! Un nemernic beat a intrat cu mașina pe sensul opus de mers, lovind o alta care staționa neregulamentar (sub 50m), în aliniament cu o stație unde erau persoane ce așteptau autobusul !?!
Postat 07 Octombrie 2018, 20:50 de CrisDumi
Regula de baza
Mergi la băute, lasă mașina în parcare.
Postat 07 Octombrie 2018, 20:45 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON