Accident de pomină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea bihoreană Nojorid. O şoferiţă în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat beată la volanul Peugeot, a ajuns pe contrasens, şi a intrat în două autoturisme Audi.
Potrivit comisarului şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, accidentul s-a produs în jurul orei 3.15, la caz deplasându-se poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Bihor.
"Din investigaţile efectuate la faţa locului, a rezultat că o femeie de 31 de ani, din localitatea Leş, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Salonta - Oradea, a pătruns pe contrasens, a acroşat lateral un autoturism şi frontal un alt autoturism, care se deplasau pe direcţia Oradea - Salonta", a explicat reprezentanta IPJ Bihor.
Din impact, Peugeot-ul condus de şoferiţă şi Audi-ul pe care l-a lovit frontal s-au oprit în şanţ.
Cu toate că accidentul a fost violent, numai norocul a oprit o nenorocire.
"Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, însă în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia care conducea primul autoturism prezenta o concentraţie alcoolică de 0,63 mg / litru alcool pur în aerul expirat", a mai precizat Alina Dinu.
Tânăra a fost dusă la spital, pentru recoltarea de probe bilogice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge, iar poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru că a urcat băută la volan. Duminică dimineață, mașinile avariate erau, încă, la fața locului.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.