URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Martie 2018, 16:13

Academia Civică vrea bustul lui Iosif Vulcan în faţa Teatrului, lângă Szigligeti Ede

Fundaţia Academia Civică a transmis o scrisoare deschisă primarului Ilie Bolojan şi vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, prin care cere amplasarea unui bust al cărturarului Iosif Vulcan alături de bustul lui Szigligeti Ede, în scuarul din faţa Teatrului de Stat Oradea.

"Având în vedere că trupele celor două teatre poartă numele celor doi cărturari orădeni, amândoi eminenţi luptători pe tărâmul culturii, ţinând cont de asemenea, de faptul că în prezent se lucrează la refacerea piaţetei din faţa clădirii, credem că e momentul potrivit ca această mai veche dorinţă a orădenilor să prindă viaţă", se arată în scrisoarea ONG-ului. Documentul este semnat nu doar de liderii Academiei Civice, adică Eugenia Mitraşcă şi Elisabeta Pop, ci şi de zeci de scriitori şi oameni de cultură din Oradea, precum Ioan Moldovan (scriitor şi redactor şef al Revistei Familia), Daniel Vulcu (actor şi directorul Teatrului Regina Maria), întreaga trupă de teatru Iosif Vulcan, ori criticul de teatru Mircea Morariu.

Iniţiatorii acestei propuneri se arată încrezători că doleanţa lor va fi susţinută de edilii oraşului  "cunoscut pentru atitudinea sa tolerantă, oraş în care au trăit mereu în bună înţelegere români, maghiari, evrei, slovaci, sârbi, nemţi, romi, în care lăcaşurile de cult  stau alături, în admiraţia străinilor care ne vizitează oraşul - biserici ortodoxe, catolice, greco-catolice, sinagogi, biserici baptiste, penticostale, etc.".

Pentru a-şi susţine propunerea, iniţiatorii au mai transmis şi un articol apărut în presa orădeană în anul 1927, cu prilejul dezvelirii bustului lui Iosif Vulcan "în grădiniţa Teatrului Regina Maria". Acest monument, realizat, conform articolului jurnalistic, din marmură albă şi roşie, a fost pus "în faţa unui măreţ brad verde şi frumos, aşa cum a fost Iosif Vulcan", însă, arată reprezentanţii Academiei Civice, a dispărut, probabil în timpul ocupaţiei horthyste.

În prezent, un bust al lui Iosif Vulcan există în Oradea, în parcul Libertăţii, în apropiere de Muzeul Iosif Vulcan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON