Viitorii istorici, specialişti în relaţii internaţionale, politicieni şi jurnalişti formaţi la Oradea şi-au celebrat, luni, absolvirea.
Ceremonia Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, desfăşurată la orele prânzului în Aula Magna a Universităţii, l-a avut ca invitat special pe fostul ministru de Externe şi al Educaţiei, totodată fost rector de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Andrei Marga, care le-a vorbit tinerilor despre studii şi competenţe şi i-a îndemnat să nu abandoneze învăţatul.
"Este mare presiunea de a obţine diplome, dar diploma nu mai ajunge. În toată Europa se acuză competenţe de incultură, e plin de specialişti fără cap, proliferează oameni cu diplome, dar fără soluţii, se acuză o infantilizare generală. (...) Inovaţia în Universităţile excesiv birocratizate este modestă. Universităţile din discută locuri bugetate, în loc (n.r. să discute) ce facem cu absolvenţii. Se imită ce e pe-afară, în loc să se întrebe ce are nevoie ţara", a spus Marga, îndemându-i astfel pe studenţi să muncească şi să înveţe şi după absolvirea studiilor.
Discursul s-a dovedit însă cam lung pentru audienţă, absolvenţii, ţinuţi în picioare în sală, foindu-se adesea de pe un picior pe altul, în timp ce părinţii şi prietenii lor anume adunaţi aşteptau cu interes momentul culminant, în care îi vor vedea primindu-şi diplomele. Moment care a sosit, până la urmă, iar fiecare absolvent a fost aplaudat şi ovaţionat.
De asemenea, în cadrul ceremoniei au primit aplauze şi şefii de promoţii ai specializărilor facultăţii: Andreea Cristina Sacaciu, Gabor Anabela, Alina Maria Balaj, Ioana Maria Popa şi Larisa Popa. Tot aplauze au primit şi profesorii facultăţii, prezentaţi pe rând celor prezenţi.
Înainte de a-şi lua zborul din facultate, însă, tinerii vor mai avea un hop: ultima sesiune şi, desigur, examenul de licenţă. Mai rămâne de văzut, însă, câţi dintre ei se vor găsi apoi în instituţiile publice din Bihor, în partide ori în redacţiile Oradiei...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.