URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Alcoolismul este o problemă socială comună în general tuturor ţărilor şi care este generatoare de drame familiale şi costuri economice semnificative. Alcoolicul este un individ care are probleme în societate şi la locul de muncă din cauza consumului repetat de alcool. Negarea consumului de alcool este o caracteristică a acestora, doar anturajul putând confirma acest lucru.
09 Septembrie 2019, 13:57

A sunat clopoţelul! În acest an şcolar, trei colegii din Oradea sunt în sărbătoare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anul şcolar 2019-2020 a debutat luni, iar toate şcolile din Oradea au fost animate de elevi, profesori şi părinţi. Pentru trei şcoli din oraş, festivitatea de la careu a fost una cu o însemnătate aparte. Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" şi Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" sărbătoresc 100 de ani de existenţă, iar Colegiul Naţional "Onisifor Ghibu" primul an în care nu mai este liceu, ci colegiu.

La toate cele trei şcoli s-au adunat, la festivităţi, sute de elevi şi părinţi, care i-au încărcat cu flori pe profesorii întâlniţi. Cei mai emoţionaţi au fost, fireşte, bobocii. Micuţii care încep acum clasa pregătitoare păreau că nu ştiu exact ce li se întâmplă, iar cei din clasele a V-a şi a IX-a erau deopotrivă încântaţi şi emoţionaţi. Cei mai degajaţi erau liceenii din clasele mari, care nu s-au sfiit chiar să-şi facă selfie-uri în curtea şcolii, alături de diriginţi.

Logo uriaş

Şcoala "Oltea Doamna" a fost decorată cu un banner uriaş care anunţă centenarul instituţiei şi care conţine o fotografie făcută şcolii din aer, un logo 100 stilizat, sloganul "Tradiţie şi performanţă" şi un citat din Rudolf Steiner ("Să-i primim pe copii cu veneraţie / Să-i educăm cu iubire / Să-i trimitem mai departe în libertate").

"Vă mulţumim că aţi ales şcoala noastră, o şcoală care şi-a câştigat o reputaţie adânc înrădăcinată în comunitate, o şcoală care are prim obiectiv să formeze generaţii pentru viitor, să formeze oameni de valoare bine pregătiţi pentru ziua de mâine", a spus directoarea şcolii, Florina Muscă, la festivitatea care a avut loc luni dimineaţă.

Profesoara i-a şi anunţat pe cei prezenţi că pe 18 octombrie şcoala va celebra cei 100 de ani de istorie, festivităţi la care sunt invitaţi deopotrivă elevi, părinţi şi profesori.

Şcoala Oltea Doamna

Doliu... fără succes

La Colegiul "Emanuil Gojdu", curtea a fost, ca în fiecare an, aglomerată. Elevii bucuroşi să-şi întâlnească prietenii de la şcoală şi bobocii curioşi să-şi cunoască colegii au "zumzăit" pe toată durata festivităţii.

Directorul Florin Nicoară le-a amintit tuturor că învaţă într-una din cele mai bune şcoli din ţară, ţinând cont de rezultatele obţinute de elevi în vară la Evaluarea Naţională, aspect subliniat ulterior şi de viceprimarul Florin Birta.

Nicoară a reamintit şi că între 29 septembrie şi 6 octombrie, colegiul organizează o serie de evenimente, tocmai ca să marcheze Centenarul.

De la prezidiu, Alex Trandafir, preşedintele elevilor din colegiu, şi-a invitat, de asemenea, colegii la Centenarul gojdist. Tânărul a purtat o banderolă neagră pe braţ, în semn de doliu pentru educaţie, apel lansat duminică de Consiliul Naţional al Elevilor, care însă nu a prins printre şcolarii din judeţ. Prin curţile şcolilor din Oradea, elevii nu au fost "îndoliaţi".

Selfie la Colegiul Gojdu

Investiţii pentru "Ghibu"

Şi la careul de la Colegiul Naţional "Onisifor Ghibu" a fost aglomeraţie, mai cu seamă că este cea mai mare şcoală din Oradea, având aproape 2.000 de elevi.

Pe lângă mulţimea de părinţi, bunici şi elevi, festivitatea s-a bucurat şi de o sumedenie de invitaţi, chemaţi anume de directorul Iulius Timar, mândru că din acest an şcolar nu mai conduce un liceu, ci un colegiu naţional, cel mai înalt titlu pe care îl poate primi o unitate de învăţământ.

În jurul directorului au stat episcopul ortodox Sofronie, viceprimarul Oradiei Mircea Mălan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Alin Novac Iuhas, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, vicele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea, deputaţii Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa, foştii directori ai şcolii, dar şi mai mulţi directori de la alte şcoli, respectiv inspectori şcolari.

Singurul care le-a dat veşti bune elevilor şi părinţilor a fost viceprimarul Mălan, care a anunţat că în zilele următoare Primăria va semna un contract de reabilitare a clădirilor şcolii, în valoare de 12,5 milioane de lei.

Elevi Onisifor Ghibu

Cei mai puţini elevi

În anul şcolar 2019-2020, Bihorul numără circa 90.000 de elevi, mai puţini ca în oricare din ultimii ani. De altfel, la nivel naţional, este anul şcolar cu cel mai mic număr de elevi din ’90 încoace, cu doar 2,8 milioane de elevi.

Anul şcolar va avea o durată de 35 săptămâni de cursuri, iar noutatea este că semestrul I se încheie odată cu vacanţa de iarnă a copiilor, care se termină după sărbătorile de iarnă.

Cele două semestre vor fi structurate astfel:

- semestrul I - 9 septembrie 2019 - 20 decembrie 2019
- semestrul al II-lea - 13 ianuarie 2020 - 12 iunie 2020
- 29 mai 2020: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a
- 5 iunie 2020: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: 

- vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020)
- vacanţa de primăvară (4 aprilie - 21 aprilie 2020)
- vacanţa de vară (13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021)

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor avea o vacanţă suplimentară în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON