URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Mai 2016, 12:40

10 pentru FILM: Actorul Richard Balint va fi prezentat profesioniştilor din industria filmului la TIFF

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Richard Balint, actor al Teatrului Regina Maria, a fost selectat anul acesta în programul "10 pentru FILM" al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în cadrul căruia 10 actori talentaţi din teatrele din România vor fi prezentaţi publicului, presei şi profesioniştilor din industria filmului.

"Între 2 şi 4 iunie, în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri, premiere de film şi dezbateri şi vor fi introduşi regizorilor, producătorilor români şi străini, directorilor de casting şi agenţilor", au anunţat reprezentanţii TIFF.

Actorii selectaţi anul acesta sunt Alina Petrică (Godot Café-Teatru, În Culise, Teatrelli - Bucureşti), Andi Gherghe (Teatrul Ariel din Târgu Mureş), Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ), Cezar Grumăzescu (Teatrul Excelsior din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie), Ciprian Scurtea (Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu), Cristian Rigman (Teatrul Naţional din Cluj Napoca), Ioana-Florentina Manciu (Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova), Nicholas Caţianis (Teatrul Excelsior din Bucureşti, Teatrul Naţional I.L.Caragiale), Richard Balint (Teatrul Regina Maria), Sânziana Tarţă (Teatrul Naţional din Cluj-Napoca). Ca în fiecare an, actorii beneficiază de broşuri dedicate, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica şi Cristiana Gavrilă, Domnica Cârciumaru (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) şi Ileana Cecanu (publicist, coordonatorul proiectului).

40 de actori de diferite vârste care s-au afirmat în teatru, dar nu au avut roluri majore pe marele ecran, au fost promovaţi în cele patru ediţii de până acum ale programului "10 pentru FILM".  După fiecare ediţie, actorii au fost remarcaţi de regizori şi producători, iar unii au fost distribuiţi în filme. Printre aceştia, Maria Obretin, Fülöp Erzsébet, Elena Ivanca, Alina Ilea, Lucian Teodor Rus, Alex Ion.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON