URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Aprilie 2013, 17:04

1 Mai "petrecăresc". Cum îţi poţi petrece minivacanţa în Bihor

1 Mai "petrecăresc". Cum îţi poţi petrece minivacanţa în Bihor DISTRACŢIE SUB LUNĂ. Şuncuiuşul e opţiunea preferată a tinerilor care nu vor sau nu au prea mulţi bani de cheltuială pentru mini-vacanţa de 1 Mai şi Paşte, mai ales că acolo îi aşteaptă un festival muzical întins pe 6 zile
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bugetarii, elevii şi studenţii intră în primăvară cu o mini-vacanţă din 1 până în 6 mai, suficientă pentru ca toţi să-şi pună întrebarea unde pot să şi-o petreacă.

Cei care nu şi-au plănuit un drum până la mare ori chiar prin străinătate pot să se distreze şi aproape de casă, relaxându-se la munte ori dansând la Festivalul de muzică electronică de la Şuncuiuş, ai cărui protagonişti vor fi mai mulţi DJ şi trupe rock.

Mega-festival!

Ca de obicei în ultimele decenii, de 1 Mai se strigă adunarea la Şuncuiuş. Aflat la doar 60 de kilometri de Oradea, defileul Crişului Repede e de multă vreme locul preferat al tinerilor cărora le place să stea la cort. De data asta, îşi pot prelungi şederea pe tot parcursul mini-vacanţei de la începutul lunii viitoare, căci pe platoul din faţa peşterii Ungurul Mare va avea loc între 1 şi 6 mai cea de-a opta ediţie a Festivalului de muzică electronică şi rock.

Organizatorii de la ProEvent Entertainment anunţă că, pentru prima oară, pe lista invitaţilor se numără şi DJ de renume mondial, precum DJ Sterbinszky, considerat nr. 1 în Ungaria. "Va mixa şi DJ Horace Dan D din Cluj, care vine de la Berlin, unde are spectacole", zice Valentin Lăpuşca, unul dintre organizatori. Invitaţii speciali vor urca pe scenă în zilele de vineri şi sâmbătă, în celelalte seri atmosfera urmând să fie întreţinută de DJ locali. Nici fanii rock-ului nu au fost uitaţi, astfel că, vineri, 3 mai, scena va aparţine unor trupe de gen, precum Blue Strings, Basic Faces şi Crosshair.

Întrucât festivalul se întinde pe 6 zile, organizatorii se aşteaptă la o prezenţă de circa 2.500 de persoane, aşa că pentru toţi vor fi grătare şi bere la discreţie. Cei care vor să ia parte la evenimente vor plăti 25 lei şi vor primi o brăţară care le asigură accesul în toate zilele festivalului. "În urma discuţiilor cu ecologiştii am stabilit că scena nu va fi amplasată spre intrarea în peşteră, iar după terminarea festivalului vom face curăţenie în zonă", spune Valentin Lăpuşca.

Paşte la munte

Dacă îşi doresc să se relaxeze, pensiunile din judeţ îi îmbie pe bihoreni cu oferte speciale. Spre exemplu, pentru perioada 30 aprilie - 3 mai, pensiunea Roua Munţilor din Vadul Crişului le propune cazare cu trei mese pe zi, acces la piscina exterioară şi jacuzzi, plus pălincă şi afinată din partea casei, la preţul de 550 lei pe persoană.

Ofertele curg şi pentru sărbătoarea de Paşte. Spre exemplu, la Vârtop, pensiunea Heidi oferă un sejur de trei nopţi (3-6 mai) cu cazare în camere duble, la 135 de lei pe persoană. În plus, la cererea clienţilor, aceştia se pot bucura şi de o masă festivă cu preparate tradiţionale precum friptură şi ciorbă de miel, tariful în această variantă fiind de 260 lei pe persoană.

Există, însă, şi propuneri deosebite, precum cea a pensiunii Carpathia din Remeţi, care oferă două nopţi de cazare cu demipensiune şi prânz festiv, plus o noapte de cazare gratuită, plănuind totodată pentru turişti şi activităţi precum cele de încondeiat ouă, la un preţ total al pachetului de 450 lei pe persoană.

Vacanţă în apă

Orădenii care nu au de gând să părăsească oraşul în mini-vacanţa de Paşte pot sărbători de pe marginea bazinelor de înot. Cum începerea construirii Aquapark-ului Nymphaea a fost amânată, Ştrandul Municipal va fi deschis din 27 aprilie, la fel ca şi Ştrandul Ioşia. La Municipal vor fi funcţionale trei bazine, dintre care unul pentru copii. Administraţia Domeniului Public a făcut lucrări de reparaţii şi a pregătit startul noului sezon, înlocuind duşurile şi ţevile crăpate, vopsind bazinele şi împrospătând spaţiile verzi.

În Ştrandul Ioşia vor fi funcţionale cinci bazine, care vor fi umplute cu apă de temperaturi diferite. Orădenii vor plăti, însă, bilete mai scumpe cu 1 leu decât în sezonul trecut, adică 10 lei adulţii, respectiv 5 lei elevii şi studenţii. Chiar dacă, în mod normal, pensionarii au gratuitate la intrarea în acest ştrand, nu se vor putea bucura de această facilitate în perioada 27 aprilie - 7 mai, deoarece ADP se aşteaptă la o afluenţă mare de orădeni activi. Care pot avea întâietate măcar pe durata mini-vacanţei...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
SALUBRITATE...
..bine ca am plecat de la ei..azi eram"GUNOIER"!!!!
Postat 02 Mai 2013, 13:46 de DODO
Noroc cu cei de la Samsung:)
Bn ca au fost cei de la samsung sa faca curat, au stiut ei ceva. Va fi jale dupa eveniment:) pacat ca la noi asa se intelege distractia:) Na sanatosi sa fim:)
Postat 28 Aprilie 2013, 22:10 de Deea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON