URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Martie 2013, 17:17

"Prospături" la Teatru: Patru tineri actori întregesc trupa Iosif Vulcan

"Prospături" la Teatru: Patru tineri actori întregesc trupa Iosif Vulcan CAREU DE DEBUTANŢI. În spectacolul de debut pe scena orădeană, "A douăsprezecea noapte", Andrei Gliga, Eugen Neag şi Radu Tudor (de la stânga la dreapta) joacă un "personaj de grup", oamenii ducelui Orsino, în timp ce Alin Stanciu (medalion) îl interpretează pe bufonul Feste
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spectatorii fideli ai Teatrului orădean îi cunosc deja pe mai toţi actorii "casei" şi, cu siguranţă, şi-au descoperit şi favoriţi.

Din această primăvară, trupa Iosif Vulcan s-a întregit cu patru noi colaboratori, absolvenţi ai unor importante şcoli de teatru din ţară şi străinătate, care vor să demonstreze că merită şi ei aplauze la scenă deschisă.

Noutăţi de primăvară

Că şi-au dat sau nu seama, spectatorii orădeni au putut urmări în premiera "A douăsprezecea noapte", jucată duminică, noi actori ai trupei Teatrului Regina Maria. La ideea managerului Daniel Vulcu, pe 4 februarie, zeci de tineri s-au prezentat la un casting pentru spectacolul după piesa lui Shakespeare. "Tinerii sunt motorul oricărui demers, iar dacă adăugăm şi experienţa noastră, înseamnă că lucrurile sunt pe făgaşul cel bun", explică managerul motivul pentru care a căutat colegi noi.

Patru dintre candidaţii de atunci au demonstrat că pot face faţă cerinţelor lui Alexandru Mâzgăreanu, regizorul celei mai recente premiere de pe scena orădeană, şi el în vârstă de doar 26 de ani. "Faptul că Teatrul Regina Maria ia sub aripa lui actori tineri este, cred, un lucru unic în ţară. Toţi sunt foarte talentaţi şi au norocul că au nimerit într-un mediu bun", spune regizorul.

Cu accent "british"

Cine sunt noile "achiziţii"? Singurul orădean de origine, Andrei Gliga, 24 de ani, s-a întors în urmă cu câteva luni din capitala Marii Britanii, unde a studiat actoria la University of West London. "Am terminat Drama - Acting for Stage and Media, unde am studiat de la teatru, teatru muzical, actorie de film până la radio şi prezentare TV", spune Andrei.

După ce a absolvit colegiul Gojdu la mate-info, Andrei a decis să-şi urmeze o mare pasiune: actoria de film. Şi a visat departe. "Nu vin dintr-o familie bogată. Am lucrat un an după liceu ca să-mi strâng bani pentru a mă putea prezenta la audiţie în Londra", povesteşte el. Deşi s-a pregătit singur, a fost admis, iar timp de trei ani s-a împărţit între joburi şi facultate. Dar a meritat efortul: "Spre sfârşitul anului II profesorul meu preferat, cel de actorie de film, mi-a spus că sunt printre cei mai buni din clasă".

După examenul de licenţă, pentru care a scris şi a jucat într-un scurtmetraj, Andrei s-a întors acasă, conştient că îi va fi totuşi foarte greu să se angajeze la un teatru din Anglia. "Mi-era şi dor, dar auzisem şi că Teatrul din Oradea este tot mai lăudat", povesteşte orădeanul care acum încearcă să scape de accentul englezesc cu care s-a impregnat.

Buni la improvizaţie

Un alt nou colaborator e Alin Stanciu, tot de 24 de ani, cel care a şi fost distribuit într-un rol mai cuprinzător, cel al bufonului Feste. Absolvent al Universităţii de Arte Târgu-Mureş, una dintre cele mai bune şcoli de actorie din ţară, Alin a ajuns la Oradea împreună cu Eugen Neag, un fost coleg de masterat din Mureş, după ce au desfăşurat mai multe proiecte de teatru independent. "Auzisem despre casting şi ne-am jucat şansa. Provocările acestea sunt foarte bune şi nu le-am prea avut în ultima vreme", recunoaşte tânărul actor, altfel zgârcit la vorbă. "Ne bucurăm că avem de lucru", spune el, motivând că multe teatre româneşti nici nu iau în calcul aducerea unor oameni noi.

Colegul său Eugen Neag a studiat actoria după ce a terminat Seminarul Teologic din Arad. Încă din liceu, însă, făcând astfel de cursuri la Şcoala Populară, şi jucând scenete cu o trupă de comedie, şi-a dat seama că vocaţia lui e teatrul. În facultate, actorul, acum în vârstă de 25 de ani, şi-a şlefuit priceperea cu show-uri de improvizaţie. "Trebuie să-ţi meargă creativitatea şi să fii tot timpul pe fază. La improvizaţie poate ieşi o poveste foarte faină sau din contră", spune el.

Îndrăgostit de Oradea

Nu ştia foarte multe despre trupa Iosif Vulcan, dar în urmă cu doi ani, când a venit să joace la Festivalul de Teatru Scurt, Radu Tudor, un alt colaborator al Teatrului Regina Maria, a rămas impresionat de oraş. "Oradea e, după mine, cel mai frumos oraş din ţară", zice el. Normal, când a auzit de castingul de aici, n-a ezitat nicio clipă.

"Am absolvit actoria la Craiova şi am jucat doi ani la Teatrul din Petroşani (inclusiv într-un spectacol regizat de Alexandru Dabija, n.r.), dar am plecat pentru că simţeam că nu pot să mă dezvolt". La fel ca şi colegii lui, Radu spune că actorii orădeni i-au făcut o primire frumoasă: "Oamenii sunt deschişi şi ne ajută. Nu e ca-n alte teatre, unde trebuie să te lipeşti de zid când trec marii actori...".

Deocamdată, cei patru nou-veniţi vor juca la Oradea până la finalul stagiunii, urmând ca aplauzele publicului să decidă cine va şi rămâne. Oricum, pumnii strânşi pentru toţi!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON