Sâmbătă, 6 octombrie 2018, la Grădina Zoologică Oradea, va avea loc cea de-a opta ediţie a Zilei Părinţilor Adoptivi. Programul va începe la ora 9.00 şi se va încheia la ora 15.00, cuprinzând diverse activităţi, de la curăţarea şi adăpatul până la hrănitul animalelor, activităţi la care părinţii adoptivi vor participa împreună cu personalul de la Zoo.
La Grădina Zoologică din Oradea, iubitorii de animale au posibilitatea ca, în schimbul sumei de 100 de lei pe an, să devină părinţii adoptivi ai unui animal preferat. Odată deveniţi părinţi adoptivi, vor beneficia de un certificat de adopţie, un magnet cadou, un magnet expus pe panoul de la intrare, precum şi intrare gratuită la Zoo de două ori pe an, cu ocazia Zilei Părinţilor Adoptivi.
Pentru persoanele juridice, preţul unei adopţii este de 500 lei, acestea putând beneficia, suplimentar, dacă doresc, de inscripţionarea numelui pe un panou lângă ţarcul animalului. Potrivit regulamentului de adopţii, un animal poate fi adoptat de mai multe persoane, părintele adoptiv putând da chiar şi un nume exemplarului ales, dacă nu are unul deja.
De două ori pe an (ultima sâmbătă din aprilie şi prima sâmbătă din octombrie), Zoo Oradea organizează Ziua Părinţilor Adoptivi, ocazie cu care persoanele care au adoptat animale au drepturi suplimentare faţă de ceilalţi vizitatori.
"Este modul nostru de a le mulţumi celor care ne susţin în misiunea noastră de a le crea cele mai bune condiţii animalelor, dar şi celor care ne trec pragul. Invităm cât mai mulţi iubitori de animale să devină părinţi adoptivi, iar noi ne vom strădui să le oferim, de două ori pe an, o zi memorabilă la Grădina Zoologică", transmite Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea, societate care administrează Zoo Oradea.
În prezent, la Zoo Oradea, sunt înregistraţi aproximativ 230 de părinţi adoptivi, aceştia provenind din Oradea, Baia Mare, Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, Satu Mare, Bucureşti, Vatra Dornei, Constanţa, dar şi din străinătate, din ţări precum Italia, Slovenia, Spania sau Finlanda. Cele mai adoptate animale sunt suricatele (aproximativ 40 de părinţi adoptivi), urmate de lemuri, antilope, cai, căprioare, cerbi sau zebu.
În timpul zilei de sâmbătă, angajaţii Grădinii Zoologice vor oferi detalii despre animalele pe care le au în grijă, părinţii adoptivi având posibilitatea să participe la activităţile zilnice. Programul începe cu observarea animalelor, activităţi de curăţenie şi adăpatul animalelor, după care, de la ora 10.00, vizitatorii vor asista la pregătirea hranei animalelor, prilej cu care părinţii adoptivi vor afla detalii despre dieta fiecărui animal. Ulterior, vor putea să intre şi să hrănească poneii, caii, suricatele, lemurienii, papagalii, totul sub atenta supraveghere a angajaţilor Grădinii Zoologice.
De menţionat că nu numai părinţii adoptivi sunt aşteptaţi sâmbătă la Zoo Oradea, programul fiind unul normal, însă doar cei care au adoptat un animal vor beneficia de intrare gratuită.
Loredana Buz
Consilier Relaţii Publice ADP Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.