Zestre risipită: Din nepăsare, Universitatea din Oradea riscă să-şi piardă baza didactică de la Gurahonţ

O universitate care se respectă e de neconceput fără baze didactice unde studenţii şi profesorii să-şi aprofundeze studiile. Întemeietorul Universităţii din Oradea, Teodor Maghiar, a găsit metode, mai mult sau mai puţin ortodoxe, să facă zestre instituţiei, dar urmaşii săi nu s-au priceput să stăpânească moştenirea.

Deşi are asigurată administrarea parcului dendrologic din Gurahonţ (judeţul Arad) până în anul 2052, Universitatea orădeană îl scapă printre degete. Pentru că nu s-a interesat de soarta lui, instituţia e nevoită să cedeze parcul universităţilor din Timişoara, care au ştiut să profite de amatorismul alor noştri.

Grija unui orădean

În secolul XIX, boierul maghiar Boro Benjamin, stăpânul unui castel din Gurahonţ, astăzi sat în nord-estul judeţului Arad, aduce aici moda curţilor occidentale, amenajându-şi o grădină uriaşă cu feluriţi arbori şi arbuşti. În 1935, moşia a fost cumpărată de Statul Român, iar după război grădina şi castelul au rămas de izbelişte. Trei decenii mai târziu, locul a fost descoperit de silvicultorul orădean Ştefan Eusebiu, care a decis să transforme fosta grădină într-un parc dendrologic.

Cu seminţe aduse din ţară şi din străinătate, parcul Arboretum Sylva avea în 1970 594 de specii, din care multe rare ori unicate în România. Colecţia a tot crescut, astăzi având 2.500 specii în peste 3.600 exemplare, inclusiv arbori exotici, precum uriaşul Sequoia ori binefăcătorul Gingko. Tocmai graţie alăturării unui număr mare de specii rare, parcul e unic chiar şi în Europa.

Pentru Protecţia Mediului

Toate cele 12 hectare ale parcului aflat la 120 de kilometri de Oradea sunt acum în proprietatea Primăriei Gurahonţ, care i-a descentralizat administrarea: 8 hectare sunt în grija Ocolului Silvic Gurahonţ, iar 4 hectare, pe care se află castelul şi un iaz artificial, în administrarea Universităţii orădene.

Contractul a fost încheiat pe căi ştiute numai de defunctul Teodor Maghiar, în 2003, pe o perioadă de 49 ani. Conform documentului, Universitatea a preluat gratuit administrarea parcului pentru folosul Facultăţii de Protecţia Mediului, "în scopul dezvoltării cercetării ştiinţifice". Orădenii s-au obligat să întreţină şi să dezvolte colecţia de arbori, să amenajeze castelul şi să colaboreze în cercetare cu străinii, orice nerespectare a clauzelor putând duce la rezilierea înţelegerii.

Când a semnat contractul, Universitatea l-a "preluat" şi pe inginerul silvic Nicuşor Haiduc, angajat al parcului din 1993, pe lângă acesta instituţia angajând şi patru muncitori, toţi localnici.

Fără şefi şi fără ani

În primii ani de contract, Universitatea a investit în castel peste 250.000 lei, amenajând dormitoare, o cantină şi o sală de mese. "Până în 2004 s-au dat bani către parc. Apoi, nimic", a povestit Haiduc pentru BIHOREANUL. Ani la rând, Universitatea s-a rezumat să plătească salariile celor cinci angajaţi, fără a se îngriji de întreţinerea parcului, iar de dezvoltare nici nu s-a pus problema. Astfel că, încet-încet, mobilierul s-a degradat, cantina s-a închis, iar parcul a îmbătrânit, fără să fie "reîmprospătat". "Puieţi noi am adus doar dacă am făcut troc cu alte parcuri. Chiar şi ca să cumpăr un kilogram de cuie trebuia să obţin o droaie de aprobări", explică inginerul.

Parcul a suferit şi de lipsa organizării, având cinci angajaţi, dar niciun şef: în timp ce Haiduc figura pe statele de funcţii ale Facultăţii de Protecţia Mediului, ceilalţi patru angajaţi erau încadraţi la serviciul Administrativ al Universităţii. "Ei nu erau în subordinea mea, aşa că nu le puteam zice ce să facă. Au muncit cu câr, cu mâr", spune Haiduc.

Timişorenii, pe fază

Proasta gestiune a fost sesizată de Consiliul Local Gurahonţ încă din 2011, când aleşii comunei au vrut să rezilieze contractul. Apoi au renunţat, dar primăriţa de acum, Ana Moţica, a ridicat din nou problema, văzând că parcul se distruge şi că din luna mai a acestui an a rămas un singur angajat, inginerul Haiduc, ceilalţi fiind restructuraţi. "Noi cosim iarba cu asistaţii sociali. Înţelegem că Universitatea a ajuns într-un impas financiar, dar ceva trebuie totuşi făcut", a explicat edilul BIHOREANULUI.

În plus, Universitatea orădeană a dat şi de o altă dovadă clară de nepăsare. "Anul trecut am solicitat un plan de administrare şi dezvoltare a parcului. Nu l-am primit până acum. În schimb, alte două universităţi din Timişoara, care au aflat că Oradea nu mai poate administra, ne-au trimis astfel de planuri", zice primăriţa. Altfel spus, în timp ce orădenilor nu le pasă, alţii abia aşteaptă să pună mâna pe baza didactică!

Compromis... bănăţean

Că situaţia e albastră o recunoaşte şi rectorul Constantin Bungău, care spune că la Gurahonţ ar fi multe investiţii necesare, de la împrejmuirea parcului până la renovarea castelului. Dar de doi ani Universitatea nu are niciun leu disponibil pentru aşa ceva. De ce aceste lucrări nu s-au făcut la vremea lor, când instituţia avea bani, Bungău nu ştie.

Pe de altă parte, însă, rectorul nici nu vrea să renunţe la parc: "Este o bază de cercetare importantă. Nu poţi studia biodiversitatea din laborator", spune el. Aşa că a găsit o soluţie de compromis, care să scape Universitatea de ruşinea de a i se rezilia contractul: o asociere cu Universitatea de Vest şi cu cea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Timişoara. Împreună, cele trei instituţii de învăţământ superior vor crea un institut de dezvoltare care să preia în administrare toate cele 12 hectare ale parcului. "Aşa, vom putea să accesăm mai uşor fonduri europene", mai spune rectorul.

Cei trei rectori negociază acum asocierea, dar foarte probabil Universitatea orădeană va avea 20% din "afacere", iar cele timişorene câte 40%. "În felul acesta vom contribui cu doar 20% din cheltuieli", se justifică Bungău. Dar şi beneficiile vor fi pe măsura contribuţiei. Altfel spus, în loc să facă totul, aşa cum au avut dreptul, orădenii vor face mai mult figuraţie.