URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Iulie 2014, 11:55

Zece zecişti la examenul de titularizare, în Bihor. Vezi notele!

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a făcut publice, vineri, notele luate de candidaţii bihoreni la examenul de titularizare.

Din cei 1.299 de candidaţi prezenţi la examen, doar 1.190 au fost notaţi, pentru că 100 s-au retras din examen, un candidat a fost eliminat, iar opt lucrări au fost anulate.

Potrivit IŞJ Bihor, doar 576 de cadre didactice au promovat examenul, luând cel puţin nota 7.

O performanţă este că 10 dascăli bihoreni au luat nota maximă, 10. Din aceştia, trei au dat examenul la Biologie, unul la Istorie, 2 la Religie Ortodoxă şi 4 cel pentru educatori.

Alţi 100 de dascăli au note între 9 şi 9,99, 186 de candidaţi au note între 8 şi 8,99, iar 280 de profesori au note între 7 şi 7,99.

Cei 363 de candidaţi care au luat note între 5 şi 7 vor putea spera la un post de suplinitor, însă cei cu note între 1 şi 4,99 nu au şanse să ajungă la catedră.

"Candidaţii nemultumiţi de rezultate pot depune contestaţii în perioada 25-26 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în 30 iulie 2014", a declarat Claudiu Damian, purtător de cuvânt al IŞJ Bihor.

Dascălii care au promovat examenul de titularizare vor putea să participe la şedinţele publice de repartizare a posturilor. Prima etapă a acestor şedinţe va avea loc pe 31 iulie.

Anul acesta, IŞJ Bihor a scos la concurs 74 de posturi titularizabile şi 1.022 de fracţiuni de posturi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
coborâre tot mai coborâtoare...
Oameni care de 10-15 ani au luat note sub 4 au reusit acum peste 7...este clar ca nivelul inv.coboara si tot coboara...
Postat 26 Iulie 2014, 07:26 de bihoreanu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON