URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
29 Februarie 2020, 15:46

Volumul de „Poezii” gândite de Corneliu Coposu în cei 17 ani de puşcărie politică va fi prezentat la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fundaţiile Corneliu Coposu şi Academia Civică, prima purtând numele unuia dintre cei mai importanţi oameni politici ai României, cealaltă fondatoare a Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet, unde a funcţionat în regimurile comuniste una dintre cele mai dure închisori pentru deţinuţii politici, lansează la Oradea volumul de poezii pe care Corneliu Coposu le-a gândit în cei 17 ani de detenţie şi aşternute pe hârtie după eliberarea sa, în 1964.

Lumina unui model

Evenimentul va avea loc miercuri, 4 martie, cu începere de la ora 18, în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu participarea PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, Anei Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică, a lui Ion-Andrei Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei Corneliu Coposu, şi a lui Dan Liviu Boieriu, cronicar literar.

„Corneliu Coposu nu și-a publicat poeziile din două motive: pentru că avea, ca om de cultură, o foarte înaltă părere despre poezie, și pentru că avea, ca om politic, o foarte severă părere despre definiția acestuia. Dar și un motiv și altul nu fac decât să se adauge calităților intelectuale și morale ale celui care a avut puterea să facă prin viața și ideile sale cel mai mare dar generațiilor următoare: acela de a le fi model. Faptul că a scris versuri îi conturează profilul cu o lumină în plus. O lumină care ne îmbogățește istoria“, spune Ana Blandiana despre ipostaza de poet a marelui om politic.

Un lider istoric

Corneliu Coposu (născut în 1914 la Bobota, în judeţul Sălaj, şi decedat în 1995) a fost liderul opoziţiei anti-comuniste din România după 1990, iar în regimul comunist a executat 17 ani de detenţie din cauza apartenenţei sale la Partidul Naţional Ţărănesc şi a faptului că a fost secretar personal al conducătorului acesteuia, Iuliu Maniu, în perioada interbelică şi până la instaurarea dictaturii comuniste.

După Revoluţia din 1989 a refondat PNŢ sub denumirea Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, a fondat Convenţia Democratică din România, care a reunit şi PNL, şi vechiul Partid Social Democrat înainte de „aspirarea” acestuia de către urmaşul PCR, care în acea vreme se numea Partidul Democraţiei Sociale din România (fost FSN, acum PSD).

La un an după moartea marelui om polic, în 1996, CDR urma să câştige alegerile, dar a avut o guvernare compromisă de destrămarea PNŢCD, formaţiune condusă în prezent de Aurelian Pavelescu, autorul pactului cu PSD. Din 2000, de altfel, PNTCD a încetat să mai fie nu doar partid parlamentar, ci şi formaţiune relevantă în politica românească.

„Linştea, iertarea şi seninul”

În ce priveşte poeziile lui Corneliu Coposu, una dintre cele mai cunoscute este „Rugă”, pusă pe muzică de Valeriu Sterian şi devenită un fel de imn care se cântă frecvent în bisericile greco-catolice din România, confesiune căreia i-a fost membru şi marele om politic.

„Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă,
Seamănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării.

Răsădeşte, Doamne, dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, uitarea şi seninul”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ma bucur ca....
Ma bucur ca nu vad prinrte invitati vreun misel din ceea ce este astazi abunatura de mizerabili, tradatori de neam si idealuri din pnt-cd!
Postat 01 Martie 2020, 15:52 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON