Sorin Ovidiu Vîntu şi-a făcut blog din închisoare şi anunţă că va povesti, în următoarea postare, cum este construit sistemul de putere din România şi cine îl conduce cu adevărat. Avocata lui Vîntu, Angelica Enache, a confirmat, conform hotnews.ro, autenticitatea blogului. Aceasta a precizat că SOV trimite postările spre publicare prin intermediul ei sau al familiei.
Prima postare se numeşte "Preambul", iar în debutul ei Vîntu vorbeşte despre o "scurtă vacanţă acordată de judecătorii din România" şi o întâlnire cu Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira. Discuţia cu acesta l-a convins, scrie SOV, că trebuie să lase moşternire copiilor săi imaginea lui nedeformată.
"Am început să scriu aceste rânduri azi, 23.10.2014, orele 9:00, dintr-o celulă a spitalului penitenciar Jilavă. Am televizorul deschis. Băsescu pleacă pe nu ştiu unde şi ne spune că România are nevoie de un partid nou, pentru că toate alea vechi sunt compromise. Această afirmaţie a făcut-o la ora 10:02. Băiatul ăsta are dreptate. Din nefericire, oricât de corectă este această afirmaţie, ea este descalificată de cel care o face. Vă voi povesti mai târziu ceea ce trebuie să ştiţi despre Băsescu", scrie SOV.
"Pentru început, vă voi spune cum este conceput sistemul de putere din România, cum este sistemul de Justiţie şi apoi cum este conceput şi cum funcţionează sistemul penitenciar. Cred că vă veţi amuza când vă voi povesti despre puşcării şi despre cei care le populează, hoţi şi gardieni. (...) Vă voi vorbi despre ei, cu nume şi prenume, despre aceşti indivizi sau individe care, din prostie sau ignoranţă, nu-şi înţeleg menirea şi ne transformă din cetăţeni demni ai unui stat într-o adunătură de indivizi fără respect de sine şi fără morală", mai spune acesta.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.