URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Septembrie 2020, 15:26

Vine vremea rea: Cod galben în Bihor, cod portocaliu în zona de munte a judeţului

Vine vremea rea: Cod galben în Bihor, cod portocaliu în zona de munte a judeţului (sursa: ANM)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vremea devine instabilă în toată ţara, au anunţat, vineri, meteorologii. Judeţul Bihor va fi, începând de vineri, de la ora 23, până duminică, la ora 6, sub cod galben de furtuni, dar şi descărcări electrice şi vijelii. Este posibil să cadă şi grindină. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, din 25 septembrie (ora 23) şi 27 septembrie (ora 06), "în vestul ţării va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă cumulate vor depăşi 25-35 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă, când se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi posibil grindină. Vântul se va intensifica treptat, cu viteze la rafală în general de 50-60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100-110 km/h". 

De asemenea, a fost emisă şi o avertizare de cod portocaliu, valabilă din 26 septembrie (ora 9) până pe 27 septembrie (ora 03), în zona de munte a judeţului Bihor, unde "va ploua abundent şi se vor cumula cantităţi de apă care vor depăşi local 35-40 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp". 

În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" reaminteşte cetăţenilor principalele măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă în caz de furtuni şi vijelii. 
    
În cazul în care furtuna este iminentă:  

- Întrerupeţi orice activităţi în aer liber; 
- Intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism; 
- Închideţi ferestrele şi uşile; 
- Evitaţi duşurile ori sălile de baie deoarece conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate;
- Deconectaţi aparatele şi echipamentele electrice, întrucât acestea se pot defecta ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice. 

În timpul unei furtuni:

- Dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi;
- Reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică;
- Nu vă întindeţi pe pământ;
- Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc.;
- Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi;
- Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale;
- Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.

"De asemenea, recomandăm cetăţenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcţie aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale, iar pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcţie sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt
Pentru  limitarea  posibilelor  pagube  generate  de  vântul  puternic, parcarea  autovehiculelor se va realiza în zone  ferite, la distanţă sigură faţă de copaci sau stâlpi de electricitate", se mai arată în informarea ISU.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON