Premierul Victor Ponta se află în Dubai împreună cu omul de afaceri Sebastian Ghiţă, deputat PSD, transmite Realitatea TV, care prezintă o fotografie cu cei doi, susţinând că aceasta ar fi fost făcută într-un club exclusivist, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Imaginea îl arată pe Ponta purtând o şapcă de blugi şi râde. Contactat de mediafax, premierul Victor Ponta nu a răspuns până la acest moment.
Marţi, premierul Victor Ponta şi-a delegat, prin decizie, atribuţiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, pentru perioada 19-24 noiembrie.
Premierul Victor Ponta a intrat într-un scurt concediu, până la începutul săptămânii viitoare, deoarece a simţit nevoia unei perioade de odihnă după alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis.
Duminică, în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, este organizată ultima etapă a Campionatul Mondial de Formula 1, ediţia 2014.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.