La Universitatea din Oradea, unii profesori se cred indispensabili, deşi CV-urile lor nu mustesc de realizări. Este cazul a două "somităţi" de la Facultatea de Medicină, care s-au cerut să rămână la catedră şi după pensie.
Este vorba de neonatoloaga Valeria Filip, nimeni alta decât soţia fostului primar Petru Filip, şi medicul Petrişor Cismaş Pruteanu, care le predă studenţilor Fiziologie.
Filip a ieşit la pensie, în iunie, în timp ce Cismaş Pruteanu se va pensiona în februarie, motiv pentru care ambii au cerut acordul şefilor să rămână la catedră. Legea le permite să predea ca pensionari, cu condiţia să îndeplinească nişte criterii minime de calitate, adică să fi semnat articole importante şi să fi avut o activitate laborioasă, utilă mediului academic. Bihorel a aflat că cei doi nu îndeplinesc aceste criterii, dar cu toate acestea, senatorii Universităţii au decis să-i păstreze titulari, la îndemnul conducerii FMF.
Filip a primit acceptul deoarece este singura coordonatoare a rezidenţilor în neonatologie (ceea ce nu e de fapt decât o dovadă că nici măcar nu s-a străduit să îşi pregătească vreun urmaş), iar Cismaş Pruteanu pe motiv că iese la pensie în mijlocul anului universitar, aşa că încă un semestru poate fi "tolerat".
Desigur, rămaşi titulari, cei doi îşi vor primi în continuare şi salariile, pe lângă pensii. Măcar conturile să le fie mari, dacă indicii de calitate nu sunt.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.