Un bărbat în vârstă de 44 ani din comuna Cociuba Mare a fost reţinut pentru 24 ore şi este anchetat pentru furt calificat, după ce, luna trecută, a furat o bicicletă din curtea unei case din Tinca.
Din informaţiile comunicate, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, bărbatul a comis fapta în seara zilei de 14 septembrie, în jurul orei 21, profitând de faptul că proprietarul imobilului nu era acasă şi uitase poarta neîncuiată. Hoţul a intrat în curte, a luat bicicleta în valoare de 1.500 de lei, care rămăsese în curte, şi a fugit.
Autorul a fost identificat luni, după mai bine de 2 săptămâni de căutări, de poliţiştii tincani care au dispus reţinerea lui pentru o perioadă de 24 de ore.
Bicicleta furată nu a fost, încă, recuperată, iar cercetările în caz continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
Pentru a preveni astfel de necazuri, poliţiştii le recomandă bihorenilor să depoziteze obiectele de valoare într-un loc sigur, să verifice la plecare uşile şi ferestrele, pentru a se asigura că sunt încuiate, sfătuindu-i totodată pe cei care locuiesc în mediul rural, dar şi pe cei care au locuinţe de vacanţă în aceste zone, să asigure o minimă protecţie a acestora şi a dependinţelor.
"În situaţia în care părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, vă sfătuim să luaţi legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei dumneavoastră, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp poliţia. Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile dumneavoastră vor fi recuperate mai uşor", se explică în informare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.