URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 August 2020, 11:21

Vecini de coșmar: Scandal între vecini, cu reclamații la Poliție, la Gepiu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un chirurg orădean, retras la pensie la ţară, în satul Gepiu, e în război cu vecinii care susţin că "vinitura" s-a făcut stăpân fără drept pe o halcă din terenul lor, îi înjură, îi fugăreşte cu sapa şi cu câinii, iar cel mai recent le-ar fi intrat chiar şi în curte, unde le-a "sluţit" un pom, încercând să-l taie.

Oamenii l-au reclamat pe bărbat poliţiştilor care, însă, în loc să-l amendeze, i-au aplicat un simplu avertisment, motiv pentru care, de nervi, şi-au vărsat năduful şi lui Bihorel, acuzând că Poliţia nu le face dreptate pentru că e "mânjită". Doar că adevărul, după cum zic martorii, e cam la mijloc.

Medicul e într-adevăr scandalagiu şi agresiv, dar nici vecinii nu-s mai breji: cele două părţi sunt într-o ceartă continuă pentru pământ, îşi mută unii altora parii despărţitori din grădină şi se reclamă reciproc la postul de poliţie din sat. Iar oamenii legii fac şi ei ce pot, nu de alta, dar părţile se pârăsc cu fereală, până şi ultima delaţiune, împotriva medicului, fiind depusă de vecini cu menţiunea "nu vreau să-i faceţi dosar penal".

Iar cum doctorul a promis solemn că se va linişti, ce-i puteau face? Doar n-o să-l bage la mititica pentru câteva suduieli...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON