URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Aprilie 2023, 17:10

USR Bihor cere ca toate lucrările de la concursul de directori de școli să fie corectate din nou, iar Horea Abrudan să fie cercetat disciplinar 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanții Uniunii Salvați România, filiala Bihor, au luat joi o poziție publică în legătură cu scandalul măsluirii lucrării profesorului Sorin Cuc la concursul pentru funcția de director al Școlii Avram Iancu din Oradea.

USR cere ca toate lucrările din cadrul concursului pentru șefia școlilor din Bihor, ținut în toamna anului 2021, să fie corectate din nou, iar șeful Inspectoratului Școlar Județean, Horea Abrudan, să fie cercetat disciplinar de Ministerul Educației.

„În Oradea se falsifică”

Într-un comunicat intitulat „Oradea merită educație de calitate!”, USR-iștii se întreabă „ce valori morale primește un copil al cărui director de școală și-a câștigat poziția prin hoție?”, amintind că „educația orădeană este din nou în centrul unui scandal de corupție”. 

„Suntem mândri de orașul nostru, care arată foarte bine, dar ce ne facem cu reputația că în Oradea se dau diplome false, se dă mită pentru note, se plagiază. Și mai nou că se falsifică, în mod grosolan, cu cerneală simpatică, lucrările la concursurile pentru directorii și adjuncții școlilor orădene”, arată USR Bihor.

Trimiși în judecată 

Amintim că acest partid a cerut, încă din martie 2022, demisia șefului IȘJ Bihor, Horea Abrudan, în contextul scandalului de la concursul de directori, care-l are în centru pe Sorin Cuc, acuzat că a obținut pe nedrept postul din fruntea Școlii Avram Iancu, după ce lucrarea i-ar fi fost refăcută chiar de șefa Casei Corpului Didactic (CCD) de-atunci, Mioara Țigan, care avea funcția de președinte al comisiei de evaluare a lucrărilor. „Învățământul bihorean pare să fie o afacere de partid, iar Horea Abrudan nu este străin de toate aceste lucruri”, transmiteau atunci USR-iștii. 

Acum, USR Bihor revine asupra problemei, în contextul faptului că, recent, Cuc și Țigan au fost trimişi în judecată de DNA Oradea, fosta șefă a CCD Bihor fiind acuzată că a falsificat lucrarea profesorului aspirant la conducerea școlii, modificând 7 din răspunsurile acestuia, astfel încât să obțină, după contestație, nota minimă de promovare, 7.

În plus, avocatul Răzvan Doseanu, reprezentant al profesoarei Gheorghina Bîrlădeanu, care a pierdut concursul în fața lui Cuc, a publicat imagini video și pagini din rechizitoriul DNA, care arată că Țigan a încercat să „îmbunătățească” rezultatul lui Cuc încă din sala de examen, unde abuziv a cerut să evalueze această lucrare și a dictat răspunsuri corecte când, în realitate, erau greșite, de față fiind și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan.

Să fie corectate din nou! 

În comunicatul trimis joi, USR Bihor subliniază că „suntem astăzi martorii unui scandal care zguduie sistemul de învățământ din Oradea, punând sub semnul întrebării integritatea și reputația profesorilor și a întregului sistem educațional”. 

„Frauda la concursul pentru directori și directori adjuncți este o rușine care nu poate fi ignorată. Pentru a restabili încrederea în școala orădeană și buna reputație a profesorilor excepționali și integri avem datoria să cerem tragerea la răspundere a celor vinovați, începând cu inspectorul școlar general Horea Abrudan. De aceea, cerem Ministerului Educației cercetarea disciplinară a domnului Abrudan Horea și a tuturor celor implicați în acest caz de fraudă”, este apelul public al USR Bihor.

Este esențial, consideră USR-iștii, ca astfel de fraude să nu se repete și ca directorii să fie aleși într-un mod corect și transparent. În context, ei cer ca toate lucrările predate de candidații de la concursul pentru directorii de școli derulat în toamna anului 2021 să fie corectate din nou.

„Pentru a restabili încrederea în sistemul de educație din Oradea și pentru a ne proteja copiii și profesorii, solicităm recorectarea tuturor lucrărilor din respectivul concurs, vizualizarea înregistrărilor și analiza grafologică pentru toate lucrările. Nu doar pentru demascarea celor implicați în acest scandal, ci pentru a arăta că Oradea merită un sistem educațional curat, bazat pe merit și integritate”, arată USR Bihor. 

În sală

Solicitarea USR vine în contextul în care procurorii anti-corupție nu au reținut nicio culpă pentru șeful IȘJ Bihor. Conform DNA Oradea, Horia Abrudan ar fi emis „fără vinovăție” decizia de numire în funcție a lui Sorin Cuc, întrucât n-ar fi știut că lucrarea a fost falsificată.

Imaginile video din dosar făcute publice de avocatul Răzvan Doseanu pe pagina sa de Facebook arată însă că în sala de examen unde se afla Sorin Cuc și unde Mioara Țigan a încercat să-i „măsluiască” rezultatul a intrat la un moment dat și Abrudan, care era președintele comisiei de organizare a concursului de directori.

El nu a intervenit în dialogul dintre Țigan, care a avut rolul de președintă a comisiei de evaluare, și un alt profesor care i-a atras atenția acesteia că spune „corect” și acolo unde răspunsurile au fost greșite.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Sugestie pentru USR...
Ar trebui sa cereți și cercetarea disciplinara a celui care, având interesul de a-si păstra funcția în care a fost proptit de PNL, a scos în strada elevii pentru a-l sustine! Sa te folosești de niste copii ca să-ți duci războaiele personale nu e "penal"?
Postat 28 Aprilie 2023, 11:08 de acid
CEL MAI CORUPT INSPECTOR GENERAL DE DUPĂ 1989
PĂCAT că PNL Bihor îl țin în continuare în brațe și nu îl lasă să răspundă pentru faptele comise, greu cu MASONII, am crezut că totuși aveți un nivel acolo, dar se pare că nici masoneria nu mai e ce a fost.
Postat 28 Aprilie 2023, 09:56 de ObservatorBH
Moaca!
Am văzut un film-ce handicapați ne conduce! Eseu! Ce sa te învețe un prost?
Postat 27 Aprilie 2023, 20:07 de Feliciana
Văleu muică
Mă apucă râsul la ce poză ați pus. ????Parcă e din ansamblul folcloric" DRAGU-MI, DAR L-AȘ LĂSA".
Postat 27 Aprilie 2023, 17:25 de adevarat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON