URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2022, 11:05

Ungaria elimină plafonarea prețurilor la carburanți. „Este singurul mod de a asigura securitatea aprovizionării"

Ungaria elimină plafonarea prețurilor la carburanți. „Este singurul mod de a asigura securitatea aprovizionării' foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Criza carburanților din Ungaria ia amploare. Guvernul din țara vecină a eliminat marți plafonarea preţurilor la carburanţi, după ce mulţi oameni au intrat în panică şi au achiziţionat cantităţi mari de combustibili, dar şi din cauza importurilor insuficiente. "Nu mai putem aştepta...deoarece acesta este singurul mod de a asigura securitatea aprovizionării", a anunțat Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului Viktor Orban.

Plafonarea, ridicată mai repede

Gergely Gulyas a anunţat decizia marţi seară, precizând că Executivul a trebuit să anuleze imediat plafonarea preţurilor, la recomandarea grupului ungar de petrol şi gaze MOL, după cum precizează Agerpres, citând Reuters.

„Jucătorii străini şi-au redus livrările de combustibili spre Ungaria, după ce autorităţile au plafonat preţurile la benzină şi motorină la 480 de forinţi (1,22 dolari) pe litru”, arată sursa citată.

După cum se știe, Guvernul din țara vecină a introdus plafonarea preţului carburanţilor în luna noiembrie 2021. Date fiind problemele apărute în aprovizionare, în luna iulie a acestui an, Executivul a decis să reducă amploarea schemei de plafonare așa încât cei care conduc automobile de firmă nu mai puteau cumpăra carburanţi la preţuri plafonate. Plafonarea preţurilor la carburanţi urma să expire la finalul acestei luni, însă a fost „tăiată” mai repede. 

Cât costă benzina și motorina în Ungaria

"Nu mai putem aştepta, deoarece acesta este singurul mod de a asigura securitatea aprovizionării", a afirmat Gergely Gulyas, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele director general al MOL, Zsolt Hernadi.

În context, preţul la benzină va creşte la aproximativ 640 forinţi pe litru, iar preţul la motorină va fi de 699 forinţi pe litru, mai notează sursa citată.

Reprezentantul Guvernului ungar a spus că eliminarea plafonării preţurilor va duce la majorarea inflaţiei, în situația în care și așa rata anuală a inflaţiei în Ungaria depăşeşte 21%.

Mol: Am rămas fără stocuri

Marţi, MOL avertizase că singura soluţie pentru a atenua deficitul sever de combustibili este crearea condiţiilor pentru creşterea importurilor, deoarece grupul nu poate importa şi mai multe produse. "Aproximativ un sfert din benzinăriile noastre au rămas fără stocuri", a declarat Hernadi.

Acesta a estimat că ar putea fi nevoie de două luni până la restabilirea importurilor şi asigurarea stabilităţii pieţei, dar eliminarea plafonării preţurilor va ajuta la atenuarea deficitului de combustibili pe piaţă în câteva zile, susţine şeful Mol.

HotNews.ro menționează că reprezentanții MOL au arătat, luni, și că în weekend s-a confruntat cu un deficit de stocuri de combustibil în aproape întreaga sa reţea de staţii de alimentare, deoarece mulţi oameni au început să cumpere şi să depoziteze din cauza panicii.

MOL a mai spus că a început să intensifice procesarea ţiţeiului la rafinăria sa de la Dunăre şi că se aşteaptă să atingă capacitatea maximă „în câteva săptămâni”.

Din cauza lucrărilor de întreţinere, rafinăria a funcţionat la 50-55% din capacitate, afectând toate produsele MOL.

Ce se întâmplă în România

Pe de altă parte, Digi24.ro anunță miercuri că prețul benzinei standard în România a revenit la nivelul de dinaintea războiului din Ucraina, scăzând sub 6,5 lei pe litru pentru prima dată în ultimele 11 luni.

Sursa citată arată, citând Plinul.ro, că cel mai mic preț al benzinei standard în România este, miercuri, de 6,91 lei pe litru, dar cu compensarea de la stat de 50 de bani aplicată se ajunge la prețul de 6,41 lei pe litru.

După cum se știe, prețul carburanților a „explodat” odată cu izbucnirea războiului purtat de Rusia în Ucraina, pe 24 februarie. După doar câteva săptămâni (11 martie), prețul benzinei standard trecea de 8 lei pe litru și au fost situații în care a trecut chiar de 10 lei.

După cum BIHOREANUL a mai scris, o benzinărie din Beiuș a înregistrat chiar un record naţional după ce a vândut atât benzina, cât şi motorina cu 11 lei. 

De altel, pe fondul unor zvonuri privind scumpirile carburanților, în acele zile, în mai multe zone ale țării, inclusiv în Oradea şi în alte oraşe din Bihor, se formaseră cozi mari la benzinării, astfel încât să ajungă la 10-11 lei litrul. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
1989
Cate din cele petrecute, sau facute pana in aceasta perioada au fost bune sau rele? Din acea perioada, cei care au simtit viata in sensul constientizarii, stiu sa recunoasca azi, toate semnele schimbarii, si al viitorului apropiat. Scoala ca organizare prin cei care sunt complici, sau incompetenti/delasatori, a scos pe banda rulanta oameni nepasatori, nestiutori, si cititori de smartphone, sau mai bine zis, functionali pana la stomac... Nimic nu este lasat la intamplare din ceea ce traim azi, si la fel din ceea ce urmeaza. Machine learning, Artificial Inteligence, nu este altceva decat Tehnologie care o sa foloseasca la...De ce, nu? Ptr ca e, sa fie. Mai exista Cineva care accepta, sau intervine la momentul oportun. Hai sa fim!
Postat 07 Decembrie 2022, 17:00 de Maricel
Un bufon
Toate măsurile acestui măscărici cad una după alta ,culmea este că așa cum spune proverbul un prost găsește întotdeauna...... Încă mai sunt multi maghiari inclusiv în România cărora li se pare că măsurile îi ajută pe unguri și Orban un corupt până în măduva oaselor vezi toti cei de langa el după modelul oligarhilor lui Putin idolul său ,încet încet se lămuresc și ultimi mohicani de eficienta acestui bufon și a măsurilor luate de el ,după ce a sifonat bani de la UE prin diverși interpuși arunca cu mizerii in uniune crezând că toți sunt idioți și musca din vrăjeală lui cu Soroș și occidentul care vrea singele maghiarilor.
Postat 07 Decembrie 2022, 14:31 de sss
Bravo pinonel
Ai pus punctul pe i, nu pe igrec, așa-i cum spui.
Postat 07 Decembrie 2022, 12:09 de marginan
Ce mai vaiet!
Ungurii nici in al XII-lea ceas nu recunosc ca au votat sa-i conduca un idi*t, gauleiterul fuhrerului de la moskva! Exact ce fac de mai bine de o suta de ani, acuza un complot mondial (soros si evreii) impotriva bravei ungarii! P.S. Sa citeasca ce inseamna IMUABIL! Asa sunt legile economiei, IMUABILE. Nu le pasa, legilor, de piticul care vazandu-si umbra se crede urias.
Postat 07 Decembrie 2022, 11:44 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON