URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Septembrie 2017, 09:33

Unde ieșim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 25 SEPTEMBRIE - 1 OCTOMBRIE

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU ORADEA

Luni

Pe jumătate cântec, text şi regie Crista Bilciu, Teatrul de Foc, Bucureşti, ora 17, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor

Alte trei surori, după J.S. Sinisterra, regia Antonella Cornici, Teatrul I.D. Sîrbu Petroşani, ora 19, Sala Arcadia

Edmond, scenariu bazat pe textul lui David Mamet, regia Andrei Dinu, Teatrul Municipal Baia Mare, ora 21, Casa de Cultură a Sindicatelor

Marţi

Lansare de carte: Ciulei acasă şi în lume, ora 16, R&R bookstores and coffee houses

Open, de Ana Cucu Popescu, regia Leta Popescu, Asociaţia Reciproca, Cluj Napoca, ora 17, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor

Oraşul nostru, spectacol adaptat după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, ora 18.30, Casa de Cultură a Sindicatelor

Soldatul de ciocolată (Sau Armele şi Omul), de George Bernard Shaw, regia Andrei Şerban, Teatrul Odeon Bucureşti, ora 19, Sala Mare a Teatrului

Un stejar, de Tim Crouch, regia Bobi Pricop, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, ora 21.30, Sala Arcadia

Miercuri

Lansare de carte: Alexandru Tocilescu se povesteşte, ora 16, R&R bookstores and coffee houses

Migraaanţi sau prea suntem mulţi pe nenorocita asta de barcă, de Matei Vişniec, regia Ovidiu Caiţa, Teatrul de Vest Reşiţa, ora 18, Sala Arcadia

Play Strindberg, de Friedrich Durrenmatt, regia Matei Varodi, Teatrul „Alexandru Davila”, Piteşti

Drumeţia (Sau Despre sexualitate azi), de Martin Heckmanns, regia Vlad Massaci, Teatrul de Comedie Bucureşti, ora 19, Sala Mare a Teatrului

Somnambulism, de Iaroslava Pulinovici, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Nottara Bucureşti, ora 21, Casa de Cultură a Sindicatelor

În inima nopţii – Episodul Lear, scenariu de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, regia Gavriil Pinte, Teatrul Regina Maria, ora 21, Scena mobilă amplasată în Piaţa Unirii

Joi

Fat Pig, de Neil LaBute, regia Laura Moldovan, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, ora 19, Sala Arcadia

Totul e relativ, de Alan Azckbourn, regia Felix Alexa, Teatrul Nottara Bucureşti, ora 19, Sala Mare a Teatrului

Concert extraordinar „Din Bihor până-n Banat”, regia Leontin Ciucur, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, Oradea, ora 20, Scena mobilă amplasată în Piaţa Unirii

Fetiţa soldat, de Mihaela Michailov, regia Silvia Roman, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, ora 21, Casa de Cultură a Sindicatelor

Vineri

Colocviu „Argumente în favoarea unui festival de teatru scurt. Istoric, deveniri, dominante tematice şi estetice. Controverse”, organizat de prof. univ. dr. Mircea Morariu, critic de teatru, ora 12, Foaier loji

Scufiţa Roşie, adaptare după Charles Perrault şi Fraţii Grimm, regia Maria Mierluţ, Teatrul Arcadia Oradea, ora 16, Scena mobilă amplasată în Piaţa Unirii

M.I.S.A. Părut, de Alexa Băcanu, regia Dragoş Alexandru Muşoiu, Reactor Cluj Napoca, ora 17, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor

Cabinierul, de Ronald Harwood, regia Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare, ora 19, Sala Mare a Teatrului

Oleanna, de David Mamet, regia Vlad Cristache, Teatrul „Jean Bart” Tulcea, ora 21, Casa de Cultură a Sindicatelor

Sâmbătă

Lansare de carte: Teatrul: Intrigă şi iubire, de Elisabeta Pop, ora 16, R&R bookstores and coffee houses

Berenger, recital de Emil Boroghină, după „Ucigaş fără simbrie”, de Eugene Ionesco, regia Alina Hiristea, ora 19, Sala Arcadia

Cafeneaua Pirandello, scenariu dramatic de Anca Măniuţiu, după texte de Luigi Pirandello, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Regina Maria, ora 21, Sala Mare a Teatrului

Origini, coordonator exerciţii scenice Cătălin Grigoraş, spectacol stradal, Teatrul „Aureliu Manea” Turda, ora 21, Scena mobilă amplasată în Piaţa Unirii

Duminică

Ursul, de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, Teatrul de Stat Constanţa, ora 18, Sala Mare a Teatrului de Stat

Gala de premiere, după spectacolul Ursul

Baraca, de Aiat Fayez, regia Tudor Lucanu, Teatrul Regina Maria Oradea, ora 19, Sala Arcadia

Coliziuni, regia Dimeny Levente, Teatrul Szigligeti Oradea, ora 20, Sala Studio Szigligeti

Concert Filip Band, ora 21, scena mobilă amplasată în Piaţa Unirii


EVENIMENTE

Cercul prietenilor neştiuţi sau picnic pe un covor japonez, spectacol al Teatrului independent Osono, miercuri, ora 19, Moszkva Zone

Concert de basm – concert cinematic ce îmbină ambient electronic şi modern clasic, elemente arhaice, primordiale, de mitologie şi folclor românesc, cu tehnici recente de producţie audio-vizuală, de Daniel Dorobanţu, miercuri, ora 20, Catedrala Romano-Catolică

Atelier de pictură pe basorelief, marţi, ora 20, şi conferinţa „Beethoven şi mitul eroului”, duminică, ora 17, Noua Acropolă

The Woman After 5 PM, întâlnire cu femeile de succes din România în diferite domenii: antreprenoriat, mass-media, politică, fashion, finanţe, PR, management, joi, ora 16, Armonia Venue

Tragedie pentru o singură voce – spectacol-concert în interpretarea actriței Anda Tămășanu, după romanul „Confidențe Fictive” de Nina Cassian, scenariul, regia, scenografia şi aranjamentul scenic Sebastian Bărbălan, lumini Papp Peter, în cadrul proiectului MetaDrama - problematica adolescentului virtual, în colaborare cu Asociaţia de Teatru Experimental Clandestin, vineri, ora 21, Foaierul Teatrului de Vară al Cetăţii Oradea

Sărbătoarea recoltei – vineri-duminică, târg de meşteri populari, jocuri tematice pentru copii, workshopuri, programe folclorice, Taraful Caliu (vineri, ora 21), concert Mihai Mărgineanu (sâmbătă, ora 20), Ansamblul Folcloric Auşana (duminică, ora 16), concert folcloric „Aşa-i toamna pe la noi” (duminică, ora 19), Cetatea Oradea

Lokal Fest II – degustări de vin, bere, concurs de zacuscă, jonglerii cu foc, muzică şi poezie cu EloVarad, expoziţie de comics, pictură, postere de campanii electorale din anii ’90 şi ’00, târg cu bunătăţi, îmbrăcăminte, accesorii, decoraţiuni, instrumente muzicale, jucării, cactuşi, artizani, concerte Mijko, TranSKlouD, Traila, Pilestra, Dubase, Topographer, vineri-duminică, Lokal

Campionat Krea Karting, etapa a V-a, vineri, ora 21, pista Krea Karting

Gemini Brothers, vineri, ora 22, Lord’s Pub

Concert Ninja Syndrom (Polonia), vineri, ora 20, Moszkva Cafe

Masterpiece – Metallica tribute band România live, sâmbătă, ora 20, Moszkva Cafe

Stand up Comedy – Poveştile lui Mocanu, sâmbătă, ora 20, Urban Place

Filme pentru copii, proiectate gratuit: sâmbătă, ora 11, „Boss Baby – Cine-i şef acasă”, sala de evenimente ERA Park

Concert Publika, sâmbătă, ora 20, Queen’s Music Pub


FILARMONICA DE STAT

500 – Reformă: dirijor Stephen Smith (Elveţia), solişti: Barabas Annamaria-soprană, Iulia Mercea-mezzosoprană, Duffner Melinda-alt, Nicolae Bejan-tenor, Benczedi Hunor-bas, cu participarea corului, dirijorul corului Laszloffy Zsolt. Din program lucrări de F. Mendelssohn-Bartholdy (Simfonia a V-a „Reforma”), J.S. Bach-M. Reger (O Mensch, bewein dein Sunde gross), J.S. Bach (Magnificat) , joi, ora 19


TEATRUL SZIGLIGETI

Puiul şi bobocul, premieră, de Szabo Attila, sâmbătă, ora 17, Sala Arcadia

Tango, premieră, de Slawomir Mrozek, sâmbătă, ora 19, Studio Szigligeti


EXPOZIŢII

EURO FOTO ART

expoziţia artiştilor fotografi ai Fotoclubului „Tiszavirag” din Szolnok, portrete, peisaje, eseuri, nuduri, socio-fotografii (până în 14 octombrie)

ASOCIAŢIA CULTURALĂ ARS NOBILIS

expoziția de debut în arta contemporană a artistei Dalina Zăpodeanu (str. Cuza Vodă 21A)

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia de artă fotografică „Spiritual”, fotografii alb-negru şi color realizate de artiştii fotografi Hoppal Mihaly şi Imre Zoltan, imaginile imortalizate surprind viaţa în mănăstiri, ceremonii, peisaje în Siberia, Nepal, Himalaya (până în 10 octombrie)

expoziţia de artă contemporană Atelier 35 „Fără Frontiere”

expoziţia membrilor grupului fotografic Târgovişte 2011

expoziţia „Contrast în 4” a artiștilor plastici orădeni Dorina Andrei Aldea, Teodor Radu Pantea, Mariana Pădureanu, Iulia Filip Schreier

expoziţia „Renaştere prin restaurare”, obiecte conservate şi restaurate, pictură, mobilier, postere explicative, studii de caz, materiale folosite în intervenţii; vase din bronz, monede, scut de factură turcească (secol XVII); lamă de sabie, amnare şi lacăte din fier, vase din ceramică, corn de bovină prelucrat, fragmente de încălţăminte (secol XVI-XVII), piese din mobilierul episcopului ortodox Nicolae Popoviciu

expoziţia „Copilăria în Epoca de Aur”, obiecte care amintesc de copilăria anilor ’70-’80, jucării, manuale școlare, rechizite, colecții de timbre, proiecție de diafilme și filme, şi expoziţia „Magazinul Mixt” - o întoarcere în trecutul bunicilor și părinților, în atmosfera sumbră a unui magazin sărăcăcios

expoziţia permanentă „Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar”, vase de lut, monede, fragmente de sculpturi şi de fresce din Biserica Sfânta Maria Mică

expoziţia memorială „Rezistenţă şi represiune în Bihor”

expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie

expoziţia Bisericii Reformate Oradea

expoziţia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

Muzeul Pâinii

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

NOUL SEDIU: expoziţie de arme de la Muzeul Naţional de Istorie a României - arme albe şi de foc din epoca medievală, modernă şi contemporană (săbii aparţinând lui Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Magheru, Gheorghe Bibescu, Sinan Paşa, Iancu Jianu) spade, pumnale, hangere, iatagane, halebarde, pistoale mitraliere (Beretta, Orita), pistoale cu capse, flinte cu cremene, revolvere, carabină Winchester, armură, platoşe, cămaşă de zale (până în 27 octombrie)

expoziţia de postere „Restaurare transfrontalieră”

„Etnographica”, reprezentări grafice ale portului popular din colecţia Muzeului Deri din Debreţin (până sâmbătă)

Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980

Donaţia sculptorului Iosif Fekete (1903-1979)

PALATUL BAROC: Artă concretă – geometrică. Colecţia Ingo Glass (până sâmbătă)

Valori patrimoniale din colecţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, icoane pe sticlă, ouă încondeiate şi tehnică agricolă

MUZEUL MEMORIAL „IOSIF VULCAN”: expoziţia Seriile Revistei „Familia” şi expoziţia de grafică şi poezie, de Florin Pucă şi Teodor Pâcă. Colecţia de manuscrise, artă şi literatură Lazăr Cârjan

MUZEUL MEMORIAL „ADY ENDRE”

expoziţia dedicată memoriei lui Ferenc Puskas

MUZEUL MEMORIAL „AUREL LAZĂR”

expoziţiile „Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul” şi „Primăvara întregirii”


CLUBURI

QUEEN’S MUSIC PUB: vineri, Cocktail Party, ora 21

URBAN PLACE: vineri Party, ora 22

LORD’S PUB: vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22

THE PIPE: sâmbătă Party, ora 22

BLACK EAGLE: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

LOKAL PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

JUICE PUB: vineri Party, ora 22; sâmbătă Illegal Saturday, ora 22.30

HANGAR PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

EDISON PUB: vineri, sâmbătă, Party, ora 20

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

GREEN PUB: miercuri Karaoke Night, ora 22; vineri şi sâmbătă Party, ora 23

CLUB LIFE: joi-duminică Petreceri cu muzică live, Seri de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

STEAM BAR: miercuri Pub Quiz, vineri şi sâmbătă Party, ora 22


CINEMA PALACE 25-28 septembrie

RECOMANDĂRI

Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului

Ultimul weekend al lunii oferă, printre altele, şi filmul biografic Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului, despre cei doi aşi ai tenisului, celebri pentru rivalitatea lor legendară. Povestea reală a duelului legendar dintre cei doi monștri sacri ai tenisului mondial din cadrul turneului de la Wimbledon din 1980, când cei doi au schimbat istoria tenisului și s-au transformat în legende ale acestui sport, în ciuda tuturor obstacolelor și a prețului plătit...

Regia: Janus Metz Pedersen

Distribuţia: Shia LaBeouf, Stellan Skarsgard, Tuva Novotny, David Bamber, Sverrir Gudnason

 

The Lego Ninjago Movie

O țară îndepărtată este amenințată de întuneric. În acest loc numit Ninjago, forțele răului și ale binelui se vor confrunta într-o aventură epică și distractivă. Dispuși să își riște viața pentru a apăra orașul Ninjago cu onoare, șase tineri nedisciplinați vor trebui să demonstreze că nu sunt doar niște adolescenți obișnuiți, ci niște războinici înzestrați cu abilități deosebite. Ei vor încerca să-și protejeze orașul de roboți gigant, dragoni și alte personaje negative.

Regia: Charlie Bean, Bob Logan, Paul Fisher

Distribuţia: Olivia Munn, Kumail Nanjiani, Dave Franco, Jackie Chan, Michael Pena

 

PROGRAM

Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului avanpremieră, miercuri, joi 20.55

The Lego Ninjago Movie premieră, luni, marţi, joi 12.30, 16.25, 18.25; miercuri 10.25, 12.15, 16.25, 18.25

Kingsman: Cercul de aur premieră, luni-joi 13.15, 15.05, 17.40, 19.40, 22.15; miercuri 11.50

Victoria şi Abdul premieră, luni-joi 12.35, 19.50; luni 16.35, marţi-joi 16.45

Asasin american luni-joi 13, 17.50, 20.25, 22.30

Febra lalelelor luni-joi 15.50; marţi-joi 18.55; miercuri 10.40

IT luni-joi 14.35, 17.10, 20.15, 22.45

Renegaţii luni, marţi 20.55, 22.50; miercuri 11; miercuri, joi 22.55

Omul păianjen: Întoarcerea acasă luni 18.35

Patrula Junglei miercuri 11.25

Hitman’s Bodyguard: Care pe care luni-joi 14.10, 19.10, 21.55

Girls Trip: Dezmăţ cu fetele luni-joi 21.25; luni 14.15; marţi-joi 14.25

Goana după alune 2, luni, marţi 12.35, 15.30; miercuri 12.05, 15.30; joi 12.35, 15.30

Barry Seal: Trafic în stil american luni-joi 17.05

Emoji Filmul. Aventura zâmbăreţilor, dublat, 3D, luni, marţi, joi 13.45; miercuri 10.20, 13.45

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON