URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
24 August 2021, 13:47

Undă verde pentru construirea terminalului de mărfuri al Aeroportului Oradea, investiție de peste 32 milioane de euro ce va crea 100 noi locuri de muncă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu voturile reprezentanților PNL și UDMR, cei ai PSD abținându-se, Consiliul Județean Bihor a aprobat, în cadrul reuniunii de luni, rezultatul licitației organizate pentru desemnarea investitorului care va construi terminalul Cargo al Aeroportului din Oradea.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, licitația a fost câștigată de CTPark Iota SRL, companie ce face parte dintr-un conglomerat care s-a impus ca fiind cel mai mare dezvoltator de parcuri industriale și centre logistice din Europa Centrală și de Est.

CTPark Iota SRL s-a obligat să investească pentru construirea terminalului de mărfuri al Aeroportului orădean suma totală de 32,078 milioane euro și să achite câte 25 euro pentru fiecare din cei 134.800 metri pătrați ai terenului, în schimbul dreptului de a folosi infrastructura Cargo timp de 25 de ani.

De asemenea, conform CJ Bihor, prin construirea terminalului de mărfuri nu este satisfăcută doar necesitatea unor companii de a face importuri și exporturi pe cale aeriană, ci vor și fi create 100 de noi locuri de muncă.

Terminalul Cargo va fi construit pe un teren pe care CJ Bihor l-a primit de la Ministerul Apărării în anul 2013, cu obligația ca în cel mult 10 ani să construiască terminalul, în caz contrar terenul, care fusese folosit ca tancodrom, urmând să fie restituit.

Proiectul asumat de CTPark Iota presupune construirea unor clădiri (depozite, hangar), realizarea căii de rulare, a platformei de acces, rulare și garare a aeronavelor, respectiv acces auto, precum și a platformei de garare aferentă terminalului pentru mărfuri.

Potrivit președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan, contractul cu această firmă va fi semnat luni, 30 august, după care pot începe lucrările efective.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
O alta afacere marca Bolo
Desi face parte dintr-un grup firma castigatoare infintata in 2018 are cifra de afaceri 0 ,angajati 0 si capital social 45.000 lei. Cam asta este garantia pe care o acopera aceasta firma in calitate de srl. cu asa palmares nici nu trebuia sa fie acceptata pentru licitatie la o asemenea investitie dar probabil interesele sunt altele.
Postat 22 Septembrie 2021, 09:57 de Tudyi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON