URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Iulie 2017, 15:30

Un tânăr bihorean a luat medalia de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tamio Vesa Nakajima, proaspăt absolvent al Liceului Vocaţional Pedagogic "Nicolae Bolcaş" din Beiuş, este unul dintre cei trei români care au cucerit câte o medalie de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, la cea de-a XXIV-a ediţie a acestei Olimpiade,  găzduită între 10 şi 15 iulie de Ljubljana, Slovenia, lotul de informatică al României a obţinut patru medalii, din care trei de aur şi una de argint.

Tamio Vesa Nakajima, supranumit copilul-minune al Beiuşului, a terminat liceul în vara aceasta cu un palmares de invidiat, având numeroase medalii de aur, argint şi bronz la concursuri naţionale şi internaţionale de informatică. Totodată, el s-a remarcat ca interpret şi compozitor. În acest an, el a fost acceptat la cea mai bună şcoală tehnică din lume, Massachuttes Institute of Technology, din America.

Pe lângă tânărul beiuşean, au mai câştigat aurul la Olimpiadă Costin Andrei Oncescu (clasa a XI-a, Colegiul Naţional "Dinicu Golescu" din Câmpulung, jud. Argeş) şi Andrei Popa (clasa a XII-a, Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui). Andrei CostinConstantinescu (clasa a XII-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) a fost premiat cu medalie de argint.

"În clasamentul neoficial pe medalii România s-a clasat pe primul loc, iar în ierarhia pe puncte a ocupat locul al doilea, după Polonia. Lotul a fost însoţit şi coordonat de prof. Dan Pracsiu (team leader) şi Daniel Posdărăscu (deputy leader), student şi fost olimpic internaţional, multiplu medaliat la competiţiile de profil", se arată în comunicatul Ministerului.

La ediţia din acest an a OIimpiadei au participat 58 de concurenţi din 14 ţări. Conform regulamentului, fiecare stat poate înscrie o echipă formată din maximum 4 elevi a căror vârstă nu depăşeşte 19 ani, la data concursului. Competiţia este structurată pe două probe, programate în zile diferite, în cadrul cărora elevii primesc 3 probleme spre rezolvare. Durata fiecărei probe este de 5 ore.

Prima ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale s-a desfăşurat în România, în 1994, la Cluj-Napoca, la iniţiativa ţării noastre. În următorii doi ani, Olimpiada va avea loc în Polonia (2018) şi Slovacia (2019).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
felicitari!
felicitari familiei tanarului Tamio care l-a educat si crescut frumos astfel incat acum sa aduca bucurie parintilor si profesorilor lui! bravo bihoreanului pentru ca publica destul de des informatii despre acest viitor student cu care ne mândrim cu totii! avem nevoie de astfel de exemple care ne dau speranta in viitor, contrar a ceea ce fac politicienii si scolile lor jenante > a se citi diplome/capacitati intelectuale.
Postat 17 Iulie 2017, 21:06 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON