Coordonatorul spitalelor din Bihor în perioada stării de urgenţă, dr. Gheorghe Carp, respinge vehement zvonuri puse în circulaţie, marţi, de un site de fake-news apropiat PSD Bihor, cum că în Oradea ar fi infectate cadre medicale de la Spitalul Judeţean, iar autorităţile ascund situaţia. Speculaţiile au pornit de la cazul unei infirmiere de la Spitalul Judeţean al cărei fiu s-a întors din străinătate şi şi-ar fi infectat mama, iar aceasta, la rându-i, ar fi împrăştiat coronavirusul între medici şi asistente.
Un adevăr falsificat
„Avem angajată o infimieră al cărei fiu este şofer de TIR şi s-a întors dintr-o cursă pe 20 martie. Încă din acea zi, infirmiera a anunţat telefonic spitalul că nu se mai prezintă la serviciu, din cauză că a intrat în autoizolare, odată cu fiul, la domiciliu. De 11 zile nu a mai venit în spital, deci nu avea cum să aducă o infecţie în spital. De altfel, nu prezintă niciun simptom. I s-a recoltat totuşi o probă şi va fi testată azi cu PCR. Dar, repet, nu a fost în spital de 11 zile”, a declarat BIHOREANULUI dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean. Acesta a ţinut să repete că „în Oradea nu avem nici un cadru medical infectat cu coronavirus”.
Reacţia survine după ce un site apropiat PSD Bihor a susţinut că respectiva infirmieră ar fi infectat numeroase cadre medicale din Spitalul Judeţean, distribuind "informaţia" şi pe Facebook şi alarmând, astfel, publicul. „Sunt minciuni, la fel cum minciună a fost şi faptul că în Bihor a murit un bărbat internat la Infecţioase”, a adăugat dr. Carp. „Cred că asemenea fake-uri ar trebui cercetate de organele penale”, a mai spus coordonatorul spitalelor din judeţ.
Marţi, site-ul în cauză a publicat o „ştire” intitulată „Administrația locală maschează adevărul legat de infecția cu COVID-19”, şi anume că avem „cadre medicale infectat cu Covid-19, materiale de protecţie mici şi cifre reale mascate”. Citând „surse apropiate” site-ului (sic!), autorul anonim susţine că acestea „au declarat din inima pandemiei că în Oradea informaţia privind situația reală este ținută sub lacăt de către edilul Bolojan și managerul dr. Gheorghe Carp”.
„Potrivit informațiilor, totul ar fi pornit de la o angajată a Spitalului Județean Oradea, al cărei soț s-ar fi întors din Italia și care nu a declarat autorităților situația reală. Astfel, lucrurile au escaladat, iar angajata unității spitalicești ar fi reușit să infecteze mai multe cadre medicale de pe secția de cardiologie, precum și alți colegi și colege de serviciu”, susţine postarea.
În continuare, se spune că "pentru ca situația să fie și mai drastică, nu mai puțin de 99% din materialele de protecție puse la dispoziția cadrelor medicale nu pot fi folosite, deoarece sunt mult prea mici", aspect, de asemenea, respins de dr. Carp şi calificat tot ca "minciuni".
Site-ul - al cărui nume BIHOREANUL nu îl publică, pentru a nu-i face popularitate - nu are niciun fel de date de contact, niciun autor asumat, şi pune în circulaţie exclusiv texte anti-PNL şi contra administraţiei locale din Oradea.
Campanie PSD, ţinta Bolojan
În ultima săptămână, mai multe site-uri apropiate PSD, chiar şi la nivel central, au acordat o atenţie specială autorităţilor locale din Bihor, acuzându-le că nu iau măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, ţinta predilectă fiind primarul Oradiei, Ilie Bolojan.
La finele săptămânii trecute, de pildă, un site filo-PSD cunoscut la nivel naţional titra: „Atac dur la baronul liberal din Bihor. Realitatea ascunsă din Oradea”, găzduind afirmaţii ale vicepreşedintelui PSD Bihor Lilla Debelka potrivit cărora, nici mai mult, nici mai puţin, în Oradea coronavirusul se răspândeşte din cauza... şantierelor municipalităţii. „Praful ridicat în ani de şantiere va coborî peste Oradea, aducând cu el moartea nevăzută”, declara Debelka.
Într-un alt articol, la începutul săptămânii trecute, aceeaşi Lilla Debelka îl acuza pe primarul Ilie Bolojan că nu spală străzile din Oradea cu dezinfectanţi biocizi, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit că o asemenea operaţiune nu are nicio eficienţă dovedită pentru evitarea răspândirii coronavirusului.
De la instituirea stării de urgenţă cauzată de criza Covid, în România autorităţile au închis două site-uri ale căror articole dezinformau şi răspândeau panică. Este vorba despre stiridemoment şi breackingnews.xyz. Închiderea site-urilor se face la propunera Grupului de Comunicare Strategică de pe lângă Guvern, de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Autorizare în Comunicaţii - ANCOM.
UPDATE: Site-ul fantomă a șters ”știrea”
După nici o oră de la demontarea fake-ului prin publicarea de către www.ebihoreanul.ro a reacţiei dr. Gheorghe Carp, site-ul fantomă filo-PSD şi-a retras ”articolul” din spaţiul online.
La încercarea de accesare a link-ului către textul cu conţinut fals, pagina prezintă mesajul „Upps... Eroare 404. Ne pare rău, dar pagina pe care o căutaţi nu există. Puteţi merge la Homepage”.
Site-ul oferă la această oră acces la „ultimele noastre articole”, care poartă titlurile „Primarul Bolojan merge în concediu de odihnă”, „Medicii vor putea elibera reţete online şi vor putea consulta prin telefon” şi „Guvernul Orban vrea să renunţe la ordonanţa pentru amânarea ratelor”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.