Primăria oraşului Novaci urma să primească de la Guvern 550.000 de lei, însă banii vor întârzia din cauza unei erori apărute în Monitorul Oficial, arată digi24.ro.
Mai exact, din greşeală, banii au fost alocaţi pentru repararea unui drum aflat într-o altă localitate din judeţul Gorj.
Edilul din Novaci a sesizat greşeala la Consiliul Judeţean şi aşteaptă o rectificare, cel târziu săptămâna viitoare.
În oraşul Novaci, pagubele estimate după inundaţii se ridică la peste 35 de milioane de lei. Ploile au distrus digurile de protecţie, case, drumuri, dar şi mai multe reţele de utilităţi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.