URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Martie 2021, 13:35

Un mort şi 10 răniţi, în accidente rutiere produse în weekend pe şoselele din Bihor: Şoferul unui BMW a fost zdrobit între fiarele maşinii în Holod

Un mort şi 10 răniţi, în accidente rutiere produse în weekend pe şoselele din Bihor: Şoferul unui BMW a fost zdrobit între fiarele maşinii în Holod foto: Accidentul din Aleșd, sursa: Alesdonline.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O persoană a murit şi alte 10, între care şi un copil în vârstă de 2 ani, au fost rănite în accidente rutiere produse la sfârşitul săptămânii trecute pe şoselele din judeţ.

Accidentul mortal s-a produs în satul Valea Mare de Codru, în comuna Holod, unde şoferul de 36 ani al unui BMW a fost zdrobit între fiarele maşinii cu care s-a răsturnat în câmp. Tragedia s-a produs sâmbătă, în jurul orei 17.29, pe drumul judeţean 768/A. Victima, un localnic din satul Valea Mare de Codru, se întorcea dintr-un sat vecin, Miheleu, când, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei, a derapat, a pătruns pe sensul opus şi a ieşit în decor, răsturnându-se în câmp. 

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. În plus, în urma verificărilor, s-a constatat că nu avea permis pentru nicio categorie de autovehicule.  

În cauză s-a întocmit dosar penal, ancheta fiind desfăşurată de polițiștii Biroului Rutier Beiuș.

Tot sâmbătă, pe DN19, lângă Roşiori, un orădean în vârstă de 40 ani, şofer al unei autoutilitare, a frânat brusc pentru a acorda prioritate unei ambulanțe aflate în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, care circula din sens opus, moment în care a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde s-a izbit frontal de un autoturism, condus de o tânără de 19 ani, din comuna Santău, județul Satu-Mare.

În urma accidentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni ușoare. De asemenea, o femeie de 34 de ani, din Oradea, pasageră în autoutilitară, și un tânăr de 21 de ani, din comuna Andrid, județul Satu - Mare, pasager în autoturism, au suferit leziuni ușoare, pentu îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Alte patru persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, tot pe DN19E, în localitatea Fegernic din vina unui şofer în vârstă de 27 ani care, aflat la volanul unui autoturism, a virat în dreptul unei staţii de carburanţi fără să se asigure şi a lovit o maşină care circula regulamentar din sensul opus, iar aceasta din urmă a acroşat un pieton de pe marginea drumului.

Atât cei doi şoferi, cât și o femeie de 30 de ani, din Boianu Mare și un minor de 2 ani, din Oradea, ambii pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni ușoare. De asemenea, pietonul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

În cazul ambelor accidente rutiere produse pe DN19E, cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier.

Un alt accident (foto) a fost înregistrat pe DN1. S-a întâmplat vineri seară, în Aleşd, unde o şoferiţă în vârstă de 69 ani din Oradea a lovit un pieton care a traversat strada fără să se asigure, prin loc nemarcat şi fără a purta echipament reflectorizant fluorescent. Bărbatul, după cum aveau să stabilească poliţiştii, fusese băut, în urma testării cu aparatul etilotest acesta indicând o concentrație alcoolică de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În urma impactului, pietonul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", se precizează în informarea poliţiştilor. În acest caz, cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Aleșd.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON