În 2007, când municipalitatea new-yorkeză şi-a propus să planteze un milion de copaci în 10 ani, planul părea mai ambiţios decât orice alt proiect similar enunţat până atunci.
Edilii uriaşei metropole au reuşit însă să-l ducă la bun sfârşit, şi încă mai repede cu doi ani, urmând să planteze în curând copacul cu numărul un milion.
Campania Million Trees NYC, iniţiată de fostul primar Michael Bloomberg şi de actriţa Bette Midler, care conduce organizaţia non-profit New York Restoration Project, în timpul unei plimbări în parc, a dus la plantarea a 750.000 de copaci în parcurile şi de-a lungul străzilor metropolei, precum şi a altor 250.000 pe alte terenuri publice, cum sunt cele ale ansamblurilor de locuinţe, aeroporturilor, bisericilor şi spitalelor.
Au fost oferiţi pomi şi localnicilor care au vrut să-i planteze în propriile curţi. În cadrul campaniei, NYRP a reuşit să adune 30 milioane dolari printr-o combinaţie de granturi, donaţii şi cadouri corporatiste.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.