URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
17 Martie 2020, 11:31

Un bărbat din Oradea a băgat în buzunar un portmoneu găsit în autobuz, apoi a cheltuit bani de pe cardul proprietarului. Ce au decis judecătorii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean care a băgat în buzunar portmoneul găsit în autobuz iar apoi a cheltuit 800 lei de pe cardul proprietarului a fost condamnat la detenţie de instanţele orădene şi încarcerat, luni, de poliţiştii Compartimentului Urmăriri, care l-au ridicat direct din stradă. 

Bărbatul în vârstă de 31 de ani, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Alexandru Popoviciu, a găsit portmoneul pe 13 decembrie 2018, pe un scaun în autobuzul 12. În portofel erau doar documente şi un card bancar cu care, ulterior, a făcut mai multe cumpărături, în valoare totală de 800 lei. 

Cum însă proprietarul a anunţat pierderea cardului la bancă şi la Poliţie, Popoviciu s-a ales cu dosar penal pentru însușirea bunului găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. El a fost trimis în judecată anul trecut şi condamnat definitiv, pe 10 martie, la 2 ani şi 10 zile de închisoare cu executare, plus plata prejudiciului cauzat proprietarului.

La pronunţarea pedepsei, judecătorii au luat în considerare faptul că bărbatul este recidivist, având deja condamnări pentru tâlhărie şi furturi comise în Oradea, de fiecare dată fiind eliberat condiţionat înainte de ispăşirea în totalitate a pedepselor. 

"Instanța reține că fapta bărbatului constă în omisiunea de predare a portofelului găsit în termen de 10 zile autorităților ori celui care l-a pierdut şi în efectuarea unor plăți fără consimțământul titularului cardului", se explică în sentinţă, în care se mai precizează că bărbatul a recunoscut în întregime faptele care îi erau imputate şi a solicitat ca judecata să aibă loc sub formă simplificată, adică numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, astfel că a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor pedepsei. 

Deşi căutat încă de săptămâna trecută pentru a fi încarcerat, Alexandru Popoviciu a fost găsit abia luni, când a fost ridicat de pe stradă de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care l-au încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON