Vineri, 12 iunie, sediul central al companiei orădene Tiger Amira va găzdui caravana KOLO, un brand cu renume european. Evenimentul este adresat constructorilor, designerilor de interior, arhitecţilor şi tuturor pasionaţilor de amenajări interioare.
Caravana va poposi în parcarea Tiger Amira, de pe strada Ovid Densuşianu nr. 82, de la ora 10 dimineaţa până la ora 18, apoi va porni către destinaţia următoare, Serbia, după un tur în toată ţara.
Prin acest proiect, producătorul polonez de obiecte şi instalaţii sanitare KOLO, provenit din localitatea cu aceeaşi nume, încearcă să aducă mai aproape de public ultimele tendinţe şi trenduri în materie de amenajări interioare respectiv inovaţiile în domeniu.
De pildă, sistemul inovator Rimfree pentru vasele de toaletă permite, prin forma sa nouă şi compactă, să nu se acumuleze murdărie, iar apa să aibă un debit mai mare la fiecare jet de apă eliberat din rezervor.
O altă inovaţie o reprezintă sistemele de rame de fixare Technik GT şi Unit 1, pe care se poate ataşa rezervorul de toaletă la o înălţime reglabilă, respectiv un vas de toaletă suspendat. Rama poate fi mascată în spatele unui perete fals, astfel că toaleta poate fi reamenajată în orice mod.
Iar dintre colecţiile noi se remarcă Life!, Twin, Traffic şi Nova Pro, cu forme geometrice tot mai simplicate, în spiritul prezentului, cu nuanţe calme şi de o calitate superioară.
"Specialiştii KOLO şi consilierii noştri din magazin stau la dispoziţia vizitatorilor şi clienţilor pentru a-i ajuta să îşi amenajeze baia în stilul anului 2015. Compania Tiger Amira este mândră să fie pe lista popasurilor acestei caravane de prestigiu a producătorului polonez", arată un comunicat al firmei orădene.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.