După mai mult de o lună de funcţionare, Biroul Electoral Judeţean Bihor a fost dizolvat vineri la ora 16.00, nu înainte, însă, să emită mai multe decizii de sancţionare a preşedinţilor a numeroase secţii de votare.
O premieră absolută este că în legătură cu 120 din cei 653 preşedinţi, aşadar aproape o cincime, cu toţii selectaţi din rândul Corpului Experţilor Electorali de către Autoritatea Electorală Permanentă, BEJ a constatat că sunt responsabili de grave greşeli, astfel că îşi vor pierde această calitate.
„Cu referire la 120 de preşedinţi ai secţiilor de votare, BEJ a constatat că sunt responsabili de grave erori în întocmirea proceselor verbale: ştersături, corecturi, calcule greşite, înscrierea unor date în alte rubrici decât cele corecte, toate necesitând decizii de corectare din partea Birourilor”, a declarat BIHOREANULUI Marius Sovarschi, fost membru BEJ Bihor din partea Alianţei 2020 USR-PLUS.
Potrivit acestuia, un document al BEJ Bihor a fost trimis către AEP care, în conformitate cu legea, va decide excluderea celor 120 de preşedinţi din Corpul Experţilor Electorali. Din aceşti 120 de experţi electorali, şase sunt secretari de comune, deci jurişti, astfel că în cazul lor greşelile sunt cu atât mai grave cu cât se presupunea că trebuia să cunoască şi să respecte legea „la virgulă”.
Alţi trei preşedinţi de secţii de votare au fost sancţionaţi cu avertismente, din motive diferite. Astfel, preşedintele Biroului secţiei de votare 205 din Ştei a fost avertizat pentru că nu a dispus transportarea unei urne mobile la Spitalul de Psihiatrie din localitate, iar cei ai secţiilor de votare 191 şi 195, tot din Ştei, pentru că în sâmbăta dinaintea votării, la constituirea Birourilor, au dispus închiderea acestora mai devreme de ora 20.00, stabilită prin lege, ceea ce a împiedicat înregistrarea unor solicitări privind votarea cu urna mobilă.
În fine, BEJ Bihor a respins ca neîntemeiată reclamaţia PSD împotriva preşedintelui PNL Bihor, Ilie Bolojan, acuzat de presiuni asupra membrilor unei secţii de votare din satul Haieu, comuna Sânmartin, unde politicianul a descins ca să solicite preşedintelui Biroului respectarea legii prin îndepărtarea din perimetrul secţiei a unui consilier local PSD care încerca să influenţeze votul cetăţenilor.
De menţionat că BEJ Bihor s-a dizolvat fără a emite un comunicat de presă final, prin care să anunţe ultimele decizii, aşa cum ar fi fost de aşteptat.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.