URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 25 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numită şi "durerea facială paroxistică", această afecţiune se caracterizează  prin dureri puternice la nivelul buzelor, gingiilor, obrajilor, bărbiei şi, mai rar, la nivelul ochilor. Boala afectează nervul trigemen, un nerv cranian care asigură sensibilitatea tegumentelor feţei şi a jumătăţii anterioare a capului, iar prin ramura sa motorie are rol în masticaţie. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Martie 2018, 08:03

Lecţia de sărăcie: Peste 200 din clădirile şcolilor şi grădiniţelor din Bihor nu au apă curentă sau toalete

Lecţia de sărăcie: Peste 200 din clădirile şcolilor şi grădiniţelor din Bihor nu au apă curentă sau toalete EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE. Copiii din clasele primare ale şcolii din Aştileu au învăţat, săptămâna trecută, de la voluntarii Rotary, cum să se spele corect pe mâini. O lecţie foarte importantă, ţinând cont că numeroase boli, precum virozele ori hepatita A, se răspândesc mai ales din cauza mâinilor murdare. Astfel de lecţii se vor ţine şi în alte comune din Bihor, dar micuţilor le va fi mai greu să aplice regulile învăţate în şcolile lor, unde apa curentă pare un moft...
Lecţia de sărăcie: Peste 200 din clădirile şcolilor şi grădiniţelor din Bihor nu au apă curentă sau toalete VA URMA. Elevii claselor primare de la Şcoala Gimnazială Aştileu vor avea curând o toaletă, "lux" neimaginat până acum. Sala de clasă din imagine va fi transformată în grup sanitar, dar nu prin grija autorităţilor, ci a clubului Rotary şi firmei Holcim, care sponsorizează lucrările
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când clopoţelul anunţă pauza, elevii din clasele primare ale şcolii din Aştileu ies din clădire şi străbat o curte plină de noroi ca să ajungă într-un imobil vecin, unde există toalete şi apa curge la robinete.

Aflată la doar trei kilometri de oraşul Aleşd, şcoala din Aştileu are două imobile, însă numai unul cu apă curentă şi toalete în interior. Taman corpul de clădire în care învaţă cei mai mici dintre copii este lipsit de acest "confort". Iar ca ei, sau chiar mai rău, o păţesc zilnic mii de copii de grădiniţă şi elevi din Bihor. Între timp, primarii ridică din umeri, spunând că n-au bani...

Salvate de dispariţie

Conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, şcolile şi grădiniţele din Bihor au în total 858 corpuri de clădiri, din care doar 637 (adică 74%) au autorizaţie sanitară de funcţionare, în timp ce alte 147 nu deţin acest act, iar alte 74 clădiri sunt în curs de autorizare. Direcţia de Sănătate Publică Bihor refuză autorizarea în principal pentru neîndeplinirea a două condiţii elementare: lipsa unei reţele de apă curentă şi potabilă ori a toaletelor amenajate în interior.

Deşi pare greu de crezut că într-o ţară europeană din secolul XXI elevii încă nu au parte de aceste condiţii minime de igienă, adevărul este că 75 de unităţi de învăţământ din Bihor, cu un total de peste 200 de clădiri, funcţionează fără autorizaţie sanitară. Situaţia nu-i defel nouă, bineînţeles: în fiecare toamnă, la începerea anului şcolar, IŞJ Bihor consemnează aceleaşi date dezastruoase. Modificări apar, de regulă, doar atunci când o şcoală fără apă se închide fiindcă rămâne fără elevi. Şi, fireşte, dispare din statistici...

Cât de prost stau localităţile bihorene la acest capitol se vede şi prin comparaţie cu alte judeţe. În Satu Mare, de pildă, doar trei unităţi de învăţământ nu au WC-uri în interior, în timp ce în Sibiu toate şcolile şi grădiniţele au apă curentă şi toalete decente!

Cu apă, dar fără budă!

Clădirile unităţilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară sunt răspândite prin tot judeţul. Fără apă curentă şi, implicit, cu latrine în fundul curţii, sunt, printre altele, grădiniţele din satele Zăvoi, Ogeşti şi Rogoz (comuna Sîmbăta), şcolile primare din Şuncuiuş şi Fiziş (comuna Finiş), grădiniţele din satele Vintere, Holod şi Lupoaia (toate din comuna Holod).

Mai frustrant este că, deşi în numeroase şcoli şi grădiniţe există apă curentă, primarii nu s-au mai sinchisit să amenajeze şi grupuri sanitare. În această situaţie se află şcoala primară nr. 2 Voivozi (comuna Şimian), şcoala primară nr. 4 Ponoară (comuna Bratca), şcoala primară nr. 1 Tomnatic (comuna Vadu Crişului), şcoala gimnazială nr. 4 Arpăşel (comuna Batăr), şcoala gimnazială nr. 1 Gurbediu (comuna Tinca), grădiniţa cu program normal nr. 4 din Remeţi (comuna Bulz) şi grădiniţele din satele Ucuriş şi Călacea (comuna Oltea).

Mai bine le închid!

De ce nu sunt copiii din aceste comune o prioritate pentru primari? Greu de explicat. Edilii întrebaţi de BIHOREANUL dau două răspunsuri: fie nu au bani, fie tocmai lucrează la asta! "Sunt clădiri vechi de când lumea, costă prea mult. Una nici nu cred că-i a noastră", spune Alexandru Gaboraş, primarul din Bratca, comună în care trei şcoli şi grădiniţe au latrine.

Edilul promite că va "rezolva" problema în toamnă. Nu prin investiţii, însă, ci prin comasarea tuturor şcolilor şi grădiniţelor în centrul de comună, în clădiri cu apă curentă şi WC-uri. Niciun copil nu va fi nevoit să ajungă la şcoală pe jos, spune primarul, deoarece comuna are trei microbuze special pentru a-i transporta.

Ioan Horga, primar HolodLa Holod, lipsa de interes este şi mai flagrantă: fie la robinete curge apă nepotabilă, fie copiii stau în clădiri noi, dar cu robinetele uscate! "Grădiniţa din Vintere are apă de un an şi jumătate, dar calitatea ei nu se încadrează în parametrii normali. Grădiniţa din Lupoaia are latrine, aşa este, dar clădirea e nouă, de 7-8 ani, cu încălzire centralizată. Nu are apă curentă, doar dozatoare, pentru că acum fac în sat reţea de apă", zice primarul din Holod, Ioan Horga (foto). De ce, de 8 ani, de când s-a construit clădirea, n-a făcut un foraj de apă? "Trebuia să săpăm prea adânc", se scuză edilul.

Colega lui din Sîmbăta, Mariana Laza, se laudă şi ea că toate grădiniţele şi şcolile fără autorizaţie sunt în şantier. "Acum se fac lucrările. La Zăvoi trebuie recepţionată, la Ugeşti şi Rogoz sunt în execuţie", spune Laza.

Investiţii private

Ca să mai spele din petele de pe obrajii gospodarilor, clubul Rotary 1113 s-a implicat pentru rezolvarea problemei: săptămâna trecută a lansat un proiect menit să-i înveţe pe copii cum să se spele pe mâini, dar şi să le construiască grupurile sanitare necesare.

În parteneriat cu Skin Novels, un producător local de săpunuri naturale, ONG-ul a scos la vânzare săpunul Rotary, la preţul de 29 lei. "La achiziţia unui săpun, două săpunuri mici ajung la un copil care va învăţa cum să se spele pe mâini", spune coordonatoarea proiectului, Oana Mudura. Din cei 29 lei strânşi pe un asemenea "pachet", cea mai mare parte din bani vor fi folosiţi de Rotary pentru construirea de toalete, scop pentru care caută şi sponsori.

Ionuț Lazăr, primar AștileuPentru prima toaletă, ce urmează să fie amenajată la şcoala din Aştileu, contractul a fost deja semnat cu Holcim. Aici, din cele două clădiri aflate în aceeaşi curte, amândouă dotate cu apă curentă, doar una are şi toalete. "N-am avut bani. De când sunt primar, de şase ani, tot asta fac: lucrări în şcoli şi grădiniţe. Dar nu le pot face pe toate odată", zice cu năduf edilul Ionuţ Lazăr (foto).

Totuşi, e lesne de înţeles că nici Rotary şi nici alte ONG-uri nu vor putea renova toate şcolile şi grădiniţele din Bihor, dotându-le cu reţele de apă şi canalizare. Aşa că elevii rămân tot în mâinile autorităţilor, mai mult sau mai puţin "curate" şi acestea...


ELEVI ÎN PERICOL
Şcoli fără autorizaţii ISU

Autorizaţiile sanitare nu sunt singurele acte care, prin lipsa lor, arată lipsurile elementare ale unităţilor de învăţământ din Bihor. Conform datelor Inspectoratului Şcolar, 17% din clădirile şcolilor şi grădiniţelor, adică 152 la număr, nu au autorizaţie de securitate la incendiu ori sunt în curs de obţinere a acestui document de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Este greu de spus totuşi cât de elocventă e statistica pentru estimarea exactă a riscurilor la care sunt supuşi copiii şi profesorii, deoarece autorizaţiile de securitate la incendiu nu sunt obligatorii pentru clădirile construite înainte de anul 1998, dacă nu s-au făcut lucrări de reamenajare. Cert e că directorii şcolilor sau grădiniţelor care ar trebui să deţină autorizaţii şi nu au trebuie să anunţe părinţii despre această deficienţă prin afişarea unui mesaj, în loc vizibil, care să precizeze acest lucru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
omul/primarul harnic se cunoaste dupa fapte si port!
eu cred ca e o chestie de vointa pentru reabilitarea scolilor. cum se face ca nu sunt bani pentru drumuri si scoli, dar sunt bani pt marirea salariilor din primarii? oamenii ar trebui sa inteleaga ca daca sunt suficient de harnici, destepti si uniti, pot asigura un viitor mai bun copiilor lor. nu mai dati banii la popa si biserica, adunati-i pentru cauze mai nobile. e perioada de post - credeti ca faceti o fapta mai buna ajutând un copil sa mearga la scoala sau dandu-le bani la preoti? primarii si popii de la sate ar trebui sa uneasca si motiveze oamenii sa se implice mai mult in activitati civice. poate chiar sa invete sa faca proiecte prin care sa atraga fonduri europene. poate chiar sa ceara sponsorizari. educatia copiilor reprezinta viitorul acestei tari! un om harnic se cunoaste dupa haine si port, zice un cantec popular. prindeti curaj si demonstrati-va calitatile si mai ales valoarea!
Postat 22 Martie 2018, 10:49 de roger
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe DN 75: Patru persoane au ajuns la spital, după ce un Volkswagen a tăiat calea unui Audi şi l-a proiectat într-o altă maşină (FOTO / VIDEO)
  • Accident pe DN 79, la ieşirea din Livada: Trei persoane rănite şi trei maşini lovite, după ce un SUV a ţâşnit pe şosea şi s-a făcut nevăzut (FOTO / VIDEO)
  • Marşul pentru viaţă, în Oradea: O mie de oameni au protestat paşnic împotriva avortului (FOTO / VIDEO)
  • Jurnaliști cu pistol: Concurs între ziariști, de Ziua Poliției (FOTO)
  • Un grup de elevi din Grecia, primii vizitatori ai Muzeului Pompierilor Bihoreni (FOTO)
  • Dezbaterile în instanţele din Oradea au fost suspendate: Toţi grefierii au ieșit la protest! (FOTO)
  • Magazinul de plante Kaluna vă aşteaptă în parcarea Era Park Oradea (FOTO)
  • Bustul generalului Moşoiu a fost coborât de pe soclu pentru reabilitare (FOTO/VIDEO)
  • Echilibru şi spectacol la Cupa Tengo de la Salonta (FOTO)
  • Percheziții ale polițiștilor orădeni într-un dosar cu droguri de mare risc. Captură impresionantă (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1988 RON
  • 1 EUR = 4.7509 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON